Primăria Constanța continuă pomenile cu mici și bere pentru pensionari, chiar dacă Radu Mazăre este în arest

Primăria ConstanțaPrimăria Constanța continuă obiceiurile cu iz electoral practicate de edilul Radu Mazăre. Pensionarii din Constanța vor primi mici și bere din partea Primăriei. Sunt pregătite trei locuri din oraș unde vor fi programe artistice și unde se vor încinge grătarele.

Primăria Constanța îi invită pe pensionari la picnicurile organizate cu ocazia zilei de 1 Mai, începând cu ora 11.00, în trei locuri din oraş – parcul de la Casa de Cultură, Parcul Tăbăcărie şi Piaţa Far.

Pensionarii vor fi serviţi cu mici, bere, băuturi răcoritoare şi vor putea urmări programe artistice susţinute de formaţii de muzică populară.

În fiecare an, de 1 Mai Primăria Constanţa a oferit mici pensionarilor, excepţie făcând anul trecut, când această acţiune nu a mai avut loc deoarece câştigătorul licitaţiei s-a retras. Atunci, Radu Mazăre a explicat care au fost și motivele pentru care s-a retras firma care trebuia să organizeze sindrofiile pe bani publici.

„Ştiţi că nu mai pot să organizez sărbătorile câmpeneşti de 1 Mai pentru că nu avem mici, întrucât venise un singur ofertant, l-am declarat câştigător şi a fugit de frică, s-a retras. A fost achiziţie publică, s-a prezentat unul singur, ăla din Braşov, din Constanţa niciunul, a fost declarat câştigător după care a spus «domnule, mie îmi e frică, dacă vă dau mici o să mă caute zece ani în urmă ce am făcut». S-a retras. Îmi pare rău, în primul rând pentru oameni”, spunea primarul Radu Mazăre anul trecut.

În acest an, 1 Mai îl prinde pe Radu Mazăre în „beciul domnesc”, iar reprezentanții Primăriei Constanța au găsit o variantă de a continua petrecerile cu mici și bere în aer liber.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.