Premieră în învățământul școlar rural din județul Dâmbovița

Scoala Manesti
Scoala Manesti pag de FB Carmen Holban

A fost inaugurată prima școală tip complex educativ-sportiv în satul Mănești din județul Dâmbovița. Este vorba despre școala gimnazială de la Dragăești-Pământeni, reabilitată prin intermediul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Vechiul imobil al unității școlare a fost supus lucrărilor de consolidare, modernizare, reabilitare. Școala a fost extinsă cu un nou corp de învățământ și o sala de sport. Valoarea totală a investiției a fost de peste 21 de milioane de lei. „Este esențial ca în satele și comunele din Dâmbovița școlile să fie cât mai primitoare și să le asigure elevilor condiții de studiu cât mai bune! Astăzi, la Drăgăeşti-Pământeni, comună Mănești, am avut bucuria să văd cum primarul localității, Constantin Alexandru, cu multă muncă, a reușit să le asigure elevilor din localitate o astfel de școală. Pe lângă faptul că instituția de învățământ este foarte frumoasă, sala de sport și dotările moderne de aici sunt încă un plus al investiției de peste 21,6 milioane de lei. Comună Mănești este una dintre localitățile dâmbovițene emblematice în plan investițional. O serie de proiecte de infrastructură rutieră, culturală și educațională s-au materializat în ultimii ani că pe bandă rulantă. Edilul Constantin Alexandru ne-a mărturisit că nu pierde nicio oportunitate. Împreună cu echipa pe care o are la Primărie, specializată în pregătirea proiectelor cu finanțarea nerambursabilă, urmărește îndeaproape fiecare oportunitate investițională. Se „bate” pentru orice proiect de interes pentru comunitate. Și, uite așa, în toate satele comunei, au fost conturate și materializate, în ultimii ani, o mulțime de obiective care situează localitatea rurală foarte aproape de oraș, că civilizație și confort, că bază socio-educativă”, a declarat deputatul Carmen Holban. La eveniment au participat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, vicepreședinta CJ, Luciana Cristea, prefectul Claudia Gilia, deputații Carmen Holban, Ionuț Vulpescu și Radu Popa, secretarul de stat Ionuț Săvoiu, consilierul județean Mihai Istrate, inspectoratul școlar general Magdalena Tudose, primarii unor comune.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.