Războiul din ProRomânia, faza pe declarații. Victor Ponta, replică dură pentru Mihai Tudose

Victor Ponta

Războiul intern din cadrul  între liderul ProRomânia Victor Ponta și europarlamentarul Mihai Tudose, în care fiecare își aduc altuia acuzații grave, a intrat într-o nouă fază. Liderul Pro România, Victor Ponta , i-a dat o nouă replică lui Mihai Tudose după ce acesta a spus că salvarea partidului este legată de plecarea lui Victor Ponta din partid.

Ponta a spus că Tudose ar trebui să renunțe la mandatul de europarlamentar și că îi pare rău din punct de vedere personal că s-a despărțit  de Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu.
„Domnul Tudose, din când în când, reușește și pe mine și pe alții să ne tragă la o bătaie de bodegă, la care el e cel mai bun, că e din Brăila. Face ce-și dorește el, îmi pare rău de un singur lucru, a obținut un mandat de europarlamentar prin 600.000 de voturi obținute de Pro România. Eu i l-am dat, că m-am retras și m-aș bucura ca acum să-l dea înapoi la Pro România, dacă merge acum la PSD sau la PNL, nu știu unde merge, e problema lui”, a spus Ponta, marți seară, la un post de televiziune.

„Care-i problema? Așa cum, de fapt, cearta domnului Tudose cu mine a fost că trebuia să votez guvernul Orban. E logic, dacă m-ai certat pe mine că trebuia să votez guvernul Orban, acum să te duci la PSD. Merge, în România se poate orice!”, a adăugat președintele Pro România.

„Nu am stat de vorba. Ce rost are? În momentul în care s-a ajuns să-mi jignească familia cred că n-are rost să ne pupăm acum în Piața Independenței. În continuare cred că am procedat corect ,că nu a votat guvernul Orban , cei care au votat merg la PNL. Din punct de vedere personal, dacă e vorba de Daniel Constantin sau Sorin Cîmpeanu, m-a afectat, pentru că nu era vorba de oameni cu care făceam politică, era vorba de niște oameni foarte apropiați. Dar politic e dreptul lor să fie alături de guvern și asta pot să înțeleg”, a completat el.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.