Poliţişti agresaţi de interlopi

Polițiștii de la Centrul pentru Arest Preventiv din sediul IPJ Vrancea au avut parte de momente extrem de tensionate.

CITEŞTE ŞI: Galați. Bătrân împușcat de polițiști, după ce i-a atacat

Doi cunoscuți interlopi se aflau în arest preventiv și în tentativa de a evada au lovit mai mulți oameni ai legii. În cele din urmă, după ce mai mulți polițiști s-au mobilizat, interlopii au fost băgați în celule.

Întregul scandal a izbucnit după ce un tânăr aflat în arest preventiv a solicitat acces la toaletă. În momentul în care i s-a deschis ușa celulei, infractorul l-a luat la bătaie pe agentul de serviciu, informează Realitatea.

Agresori cunoscuţi

L-a lovit cu pumnii și a încercat să-l lovească și cu o cutie metalică aflată în apropiere. De asemenea, încă un deținut a sărit la bătaie. A intervenit și al doilea agent aflat la serviciu, încercând să blocheze ușa celulei. În același timp, polițiștii au solicitat ajutorul colegilor.

Agresorii sunt cunoscuți în Vrancea pentru problemele cu legea. Unul dintre bătăuși fusese reținut pentru omor, iar celălalt pentru comiterea mai multor furturi.

Procurorii vrânceni au preluat acest caz și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de evadare și de ultraj.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.