Poliţist arestat pentru că proteja traficanţi de ţigări de contrabandă

sursa: Google
sursa: Google

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut 56 de percheziții în județele Hunedoara și Alba la persoane bănuite de trafic de țigări de contrabandă.

CITEŞTE ŞI: După ce a dus la retragerea mamei sale din cursa pentru Europarlamentare, Oana Lasconi anunţă că intră în politică

De asemenea, un polițist a fost arestat pentru că ar fi oferit protecție traficanților. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și procurorii DIICOT Hunedoara au făcut 56 de percheziții domiciliare, în județele Hunedoara și Alba, la persoane bănuite constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă, luare de mită, complicitate la contrabandă asimilată și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Contrabandă de ţigări

Din cercetări a reieșit că, în anul 2022, șase dintre persoanele bănuite ar fi constituit, pe criterii familiale, un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete. Membrii grupului infracțional, sub coordonarea unuia dintre bănuiți, ar fi achiziționat țigări de contrabandă din Ucraina, pe care le-ar fi transportat, distribuit și vândut preponderent stradal, în mai multe localități din județele Hunedoara și Alba, prețurile pentru un pachet variind între 8 și 14 lei, în funcție de sortiment și cantitatea achiziționată.

Din cercetările efectuate a mai rezultat faptul că alți patru bănuiți, neafiliați grupului infracțional, ar fi vândut, în mod repetat, țigări de contrabandă, provenite din spațiul extracomunitar.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.