PNL şi PSD se încaieră pe pensiile nababilor din Parlament

Liberalii susțin că, după decizia CCR de joi, nu este necesară o nouă lege pentru desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari: „Decizia CCR nu repune în vigoare textul abrogat prin legea declarată neconstituțională”.

CITEŞTE ŞI: Parlamentarii rămân cu pensiile de nababi! CCR a dat ultima lovitură cu Dorneanu preşedinte

„Nu este necesară o nouă lege de desființare a pensiilor speciale pentru parlamentari. Poziția Partidului Național Liberal este fermă: susținem revenirea pensiilor la principiul contributivității! Pensiile speciale pentru parlamentari nu sunt reinstituite, pentru că decizia CCR nu repune în vigoare textul abrogat prin legea declarată neconstituțională. Este necesară procedura de reexaminare a legii prin Parlament, legea trebuie pusă în acord cu decizia CCR”, transmit liberalii pe Facebook.

Beneficii acordate preferenţial

PNL consideră că „nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege și să aibă parte de beneficii acordate preferențial”.

„Amintim că în februarie 2021, PNL a votat desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari”, se mai arată în postare. Liderii PSD, USR și Forța Dreptei au anunțat că vor depune un nou proiect de lege pentru desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.