Daniel Fenechiu anunță că PND începe lupta împotriva sărăciei

Fenechiu
Daniel Fenechiu a fost ales pereședintele PND

Partidul Național Democrat a organizat sâmbătă, 12 decembrie, la Palatul Parlamentului, primul său congres, la finalul căruia a anunțat că pornește lupta politică împotriva sărăciei

Fenechiu
Daniel Fenechiu a fost ales președintele P

Acest eveniment marchează finalul procesului de construcție de partid, proces început în urmă cu câteva luni, atunci când deputatul Daniel Fenechiu și un grup de deputați au început să pună bazele unui nou partid politic. Evenimentul s-a bucurat de recunoașterea celor mai mari partide din România, care și-au trimis reprezentanți cu mesaje către delegații PND.

Daniel Fenechiu a fost ales președintele partidului

Congresul de sâmbătă de la Palatul Parlamentului a reunit un număr de 1.000 de delegați, din toate colțurile țării și a adoptat o rezoluție intitulată “O Românie pentru români”, un document radial, care declară, practic, război sărăciei din țara noastră. “Considerăm că este esențial să ne ridicăm ca o singură națiune, uniți în jurul acestui deziderat fundamental: supraviețuirea noastră ca Națiune. Vom cere Consiliului Suprem de Apărare a Țării nu doar să includă, ci să impună în capul listei pericolelor la adresa siguranței naționale sărăcia, ca mijloc de exterminare a poporului român”, se arată în rezoluția votată de peste o mie de membri PND.

Președintele PND, Daniel Fenechiu, a declarat că este onorat și privilegiat să fi fost ales în frutea acestui partid care își propune un asemenea obiectiv și a dat asigurări că PND nu va renunța și nu va abandona drumul pe care a pornit: de a fi cu adevărat în serviciul poporului roman. “Încrederea colegilor mei mă onorează și mă obligă în același timp. PND și-a propus să fie nu doar un alt partid politic, sau un altfel de partid politic, ci partidul politic care să fie în serviciul românilor, care să construiască o Românie pentru români. Primul nostru congres demonstrează că suntem pe drumul cel bun și cât timp eu voi fi în politică și în fruntea acestui partid, nu vom abandona acest drum drept pe care ne-au așezat colegii mei care au fost prezenți sâmbătă în București, dar și zecile de mii care sunt cu ochii pe noi în toată țara”, a declarat Daniel Fenechiu.

Totodată, la Congresul de sâmbătă au fost realizate alegeri pentru funcțiile de conducere la nivel național și pentru forurile statutare. Astfel, în funcția de Președinte al PND a fost ales deputatul Daniel Fenechiu, în funcția de Prim-Vicepreședinte al PND a fost aleasă deputata Gabriela Anghel și în funcția de Secretar General al PND a fost ales deputatul Mihai Deaconu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.