Percheziţii la mafia deşeurilor

Foto,: camion deseuri. Sursa: EMaramures
Foto,: camion deseuri. Sursa: EMaramures

Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe locuinţe.

CITEŞTE ŞI:  Descinderi DIICOT în Tulcea, Galați și Constanța: Opt deținuți se ocupau cu traficul de droguri

Potrivit anchetatorilor, mai multe documente urmează să fie ridicate, în urma percheziţiilor.

De asemenea, un număr de şapte persoane urmează să fie duse la sediul DIICOT Timişoara pentru a fi audiate.

44 de percheziţii

Anul trecut, în data de 1 octombrie, anchetatorii au făcut 44 de percheziţii în judeţele Arad, Bihor, Hunedoara, Alba şi Sibiu, după ce au monitorizat o grupare care a adus 57 de transporturi de deşeuri, în România, însumând 1.500 de tone.

„Deşi, potrivit OUG nr. 195/2005, privind protecţia mediului, „Introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură, în scopul eliminării acestora, este interzisă”, sub pretextul efectuării unor operaţiuni de valorificare/reciclare, membrii grupului infracţional, pe fiecare palier sau nivel de execuţie, ar fi acţionat pentru introducerea ilegală în ţară a deşeurilor, punând astfel în pericol sănătatea populaţiei şi mediul înconjurător.

Aceştia ar fi profitat şi de faptul că în România preţul de procesare şi reciclare a deşeurilor (80 lei/tonă), este unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană, urmărind astfel să obţină în mod facil câştiguri financiare importante”, au transmis atunci procurorii DIICOT.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.