Descinderi DIICOT în Tulcea, Galați și Constanța: Opt deținuți se ocupau cu traficul de droguri

Foto, droguri. Sursa: pixabay.com
Foto, droguri. Sursa: pixabay.com

Opt deținuți ar fi procurat și vândut cantități de droguri de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv sub forma unor hârtii impregnate. Procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat miercuri percheziții.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii DIICOT Tulcea, au pus în aplicare, miercuri, în patru dosare penale, 11 mandate de percheziție domiciliară. Descinderile au avut loc în județele Tulcea, Brăila, Galați și Constanța, inclusiv într-o unitate de penitenciar. Cercetările se fac pentru infracțiunile de trafic de droguri mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive. Anchetatorii au probe că 8 persoane, aflate în executarea unor pedepse cu închisoarea, ar fi procurat (de la alte persoane cercetate în cauză) și deținut, în vederea comercializării, diferite cantități de droguri de mare risc. Este vorba despre droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA) și substanțe cu efect psihoactiv (ADB – Butinaca) sub formă unor hârtii impregnate. Audierile vor avea loc la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, potrivit stiripesurse.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.