Parcul Izvor, pe locul unui maidan moștenit de la Ceaușescu. La pas prin Sectorul 5

Pentru realizarea „Centrului Civic”, Nicolae Ceaușescu a ordonat demolarea Mănăstirii Mihai Vodă și nivelarea dealului cu același nume.

Demolarea și nivelarea au fost puse în practică în anii 1984-1985 pentru a se construi, conform planului de modernizare a Bucureștiului și de realizare a Centrului Civic, o mare sală de conferințe și de recepții. Proiectul nu a mai fost început, iar locația a rămas la stadiul de teren viran.

Citește și Parcul cu platani în care au scris istorie Năstase și Țiriac. La pas prin Sectorul 5

Primăria a trasat, în anii 1990, alei, a plantat arbori și a dat locului numele de Parcul Izvor, aflat în Sectorul 5.

În formă de dreptunghi, cu suprafața de 17 hectare, Parcul Izvor este delimitat de bulevardul Națiunile Unite, bulevardul Libertății, strada B. P. Hasdeu și Splaiul Independenței, unde se află și stația de metrou Izvor.

Din cei 170.000 de metri pătrați pe care îi ocupă Parcul Izvor, 28.902 metri pătrați sunt alei și 141.098 metri pătrați sunt acoperiți cu gazon. Cele patru alei principale, care însumează aproximativ 3,2 km, reprezintă trasee ideale pentru cei care practică alergarea.

Trecut în administrarea ALPAB

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a hotărât, la 4 august 2005,  trecerea acestui parc de la Sectorul 5 la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB).

În 2009, același CGMB a luat mai multe hotărâri prin care parcurile Crângași, Izvor și Colțea (din zona Universitate) treceau în administrarea sectoarelor pe raza cărora se află.

Hotărârea a fost atacată de primarul Sorin Oprescu și, ca urmare, Tribunalul Municipiului București a anulat, printr-o decizie definitivă, hotărârea CGMB prin care Parcul Izvor trecea de la ALPAB în administrarea Sectorului 5.

Cu ocazia Zilei Europene a Parcurilor, la 24 mai 2012 a fost inaugurată în Parcul Izvor aleea Václav Havel. Proiectul de realizare a aleii Václav Havel a fost realizat prin inițiativa ambasadorul Republicii Cehe la București, Jiří Šitler, care a donat în acest scop 40 de tei, simbolul național al poporului ceh.

În ultima zi a proiectului „Bucureștiul în spațiul verde European”, derulat în perioada 15 martie – 15 aprilie 2009, în Parcul Izvor au fost plantați 30 de platani.

În luna iunie 2009 au fost tăiați 32 de arbori groși din parc pentru construirea Memorialului Holocaustului din București, iar creatorul monumentului, Peter Jacobi, urma să planteze 125 de pomi, cam cinci copaci la unul tăiat.

„Parlamentul Copiilor”

În mai 2010, s-a amenajat un loc de joacă pentru copii, pe o suprafață de 2.400 de metri pătrați. În cadrul său se află un castel în miniatură, numit „Parlamentul Copiilor”. Pe lângă un castel cu turnulețe din care ies tobogane există leagăne și balansoare, inclusiv pentru cei cu dizabilități. Lângă acestea se află aparate de fitness și mese de ping-pong.

În octombrie 2011, peste 200 de voluntari au plantat 320 de arbori (mesteceni, castani, stejari, paltini, magnolii, sălcii etc.) pentru a marca Anul Internațional al Voluntariatului.

La 15 aprilie 2016, au mai fost plantați 250 de arbori din speciile catalpa, mesteacăn, stejar roșu și tuia.

În colțul dinspre podul Hașdeu al parcului, aflat la intersecția dintre Splaiul Independenței și Str. Bogdan Petriceicu Hasdeu, peste drum de Facultatea de Biologie a Universității din București, a existat, din 1925, Institutul de Chimie Teoretică din cadrul Universității din București. Clădirea, în formă de L și cu 3 etaje, a căzut la cutremurul din 4 martie 1977. Rămășițele facultății au fost demolate și clădirea nu a mai fost reconstruită.

Mulți afaceriști stau cu ochii pe Parcul Izvor

Compania WUNDERPARK S.R.L. din Cluj-Napoca, care face parte din grupul de companii deținute de organizatorii festivalurilor Untold și Neversea, a solicitat, în 2022, Consiliului General al Primăriei Capitalei să îi concesioneze Parcul Izvor.

Compania vrea să concesioneze parcul pe tot parcursul anului, urmând să organizeze evenimente, o zonă cu mâncare și băuturi și o zonă de shopping.

„Dorim să adunăm într-un singur loc o multitudine de activități de exprimare artistică, ce se vor combina cu elemente de food & beverages, shops sau hub de dezvoltare a ONG–urilor. (…) Parcul lzvor din Capitală a fost identificat ca oportunitatea perfectă de dezvoltare a proiectului, a Bucureștiului, a comunității și a turismului.Această oportunitate privind locația provine din faptul că a fost identificat potențialul acestui parc care în prezent este sub exploatat la posibilitățile pe care le-ar putea oferi”, se arată în scrisoarea trimisă consilierilor generali.

Parcul Izvor este în centrul unor proiecte ale Primăriei Municipiului București care ar conduce direct la reducerea spațiului verde din parc, scria pe Facebook, la sfârșitul lunii aprilie, Grupul de Inițiativă Civică Parcul Izvor.

„Un alt proiect amplu, „Proiect Amenajare și Modernizare Parc Izvor Hașdeu” din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, Zona Centrală,  prevede construcții în parc (un Ansamblu Memorial, patru pavilioane) și „relocarea” a 134 de arbori.

Noi credem că fiecare metru de spațiu verde din București trebuie conservat! Prin urmare, am trimis o petiție în atenția primarului general prin care i-am solicitat 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐚𝐝𝐫𝐞𝐳𝐞 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥 𝐈𝐳𝐯𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐮 𝐯𝐞𝐫𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐛𝐢𝐥 𝐢̂𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐔𝐫𝐛𝐚𝐧𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜 𝐆𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 care se alcătuiește acum, documentul fundamental pentru dezvoltarea orașului în următoarele decenii.

Pe scurt, argumentul principal este că respectivul proiect din PIDU conține, în opinia noastră, o fundamentare expirată, raportat la nevoile actuale ale orașului. Documentul a fost votat în 2012, mult înainte ca Bucureștiul să fie pus pe lista orașelor amenințate cu infringement de mediu: adică orașe cu un nivel inacceptabil de poluare și care riscă amenzi de zeci de mii de euro pe zi dacă nu implementează măsuri de reducere a poluării. Credem că reducerea spațiului verde este complet incompatibilă cu ideea de reducere a poluării”, mai spune Grupul de Inițiativă Civică Parcul Izvor.

.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.