Orban amenință parlamentarii PNL. Cine votează la moțiune, dat afară!

Ludovic Orban, Facebook

Președintele PNL Ludovic Orban amenință parlamentarii PNL. Acesta susține că toți parlamentarii care vor vota moțiunea de cenzură la adresa guvernului vor fi exclusi, conform prevederilor statutului partidului.

„Nerespectarea hotărârilor organismelor conducerii partidului e temei de excludere din partid”, a declarat Ludovic Orban.

CITEȘTE ȘI: PSD la un pas să preia puterea astăzi! Votul pe moțiune

Ludovic Orban mai susține că parlamentarii coaliției de guvernare vor participa la ședința în cadrul căreia se va dezbate moțiunea de cenzură, dar nu vor vota. Orban a spus că există 4 partide în coaliție, iar dacă își exercitau votul secret cu bile, atunci liderii ar fi trebuit să caute trădătorii din partid.

Decizia Coaliției

„Eu v-am spus că noi am mai luat o dată decizia și toți cei prezenți am amintit decizia de a participa, dar de a nu vota moțiunea. Cei de la USR-PLUS or fi discutat în Biroul lor politic lucrul ăsta și au revenit asupra deciziei.

La moțiune nu se ia niciun vot în plus față de voturile pe care le au cei de la PSD și AUR. Suntem o coaliție formată din 4 partide și dacă votam împotrivă, apoi urma să căutăm acel parlamentar care ar fi votat moțiunea de cenzură.

PSD-ul a dat numai declarații publice insinuând că eu aș convinge parlamentari PNL să voteze moțiunea de cenzură. Evident, ei au vrut să bage bățul prin gardul PNL.”, a spus Ludovic Orban.

Ludovic Orban a explicat că orice parlamentar PNL, care va vota moțiunea de cenzură, va fi exclus din partid.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.