PSD la un pas să preia puterea astăzi! Votul pe moțiune

FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu
FOTO: Facebook/Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a anunţat că la dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură de marţi vor fi prezenţi toţi parlamentarii PSD şi pentru ca moţiunea să fie adoptată ar mai fi nevoie de 20 de voturi din arcul guvernamental.

„PSD va fi prezent în integralitate mâine a moţiunea de cenzură. Era un singur parlamentar care are o boală incurabilă şi era sub tratament, dar vine la această moţiune. Am înţeles că tot grupul AUR este prezent. Am discutat cu ei, nu avem un proiect politic, au anunţat public că vor vota moţiunea. Parlamentarii neafiliaţi au anunţat, presupun că vor fi voturi şi din grupul minorităţilor. Ar trebui 20 de voturi să vină şi din actualul arc guvernamental ca moţiunea să treacă”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la TVR 1.

Liderul social-democraţilor a mai spus că aleşii USR PLUS vor fi ţinuţi în bănci şi nu vor vota, ceea ce „este un instrument de şantaj de la Cîţu şi de negociere”.

USR-PLUS participă, dar nu se bagă

„Vom afla peste 2 sau 3 zile ce au negociat azi. Când vedeţi vreo numire făcută. Eu, dacă aş fi în locul lui Orban, aş face un act de patriotism şi aş îndemna colegii să voteze această moţiune”, a conchis Ciolacu.

CITEȘTI ȘI: Ciolacu aruncă BOMBA: Sunt membri PNL care votează moțiunea pentru plecarea Guvernului Cîțu!

Liderul senatorilor USR Radu Mihail a afirmat, luni pentru News.ro, că grupurile parlamentare ale USR PLUS vor participa la dezbaterea de marţi din plenul reunit a moţiunii de cenzură a PSD împotriva Guvernului, însă, la fel ca partenerii de coaliţie, nu vor vota moţiunea de cenzură. Anterior, Dan Barna preciza că aleşii USR PLUS vor vota împotriva moţiunii de cenzură, însă Ludovic Orban sublinia că decizia în coaliţie a fost ca parlamentarii partidelor din coaliţie să nu voteze deloc moţiunea.

Camera Deputaţilor şi Senatul dezbate şi votează în plenul reunit de marţi, începând cu ora 14.00, moţiunea de cenzură a PSD împotriva Cabinetului Cîţu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.