Noi norme privind certificatul verde! Ce termen au certificatele minorilor

Certificat verde. Sursa foto: Digi24
Certificat verde. Sursa foto: Digi24

Comisia Europeană a adoptat noi norme privind certificatul digital de vaccinare împotriva COVID-19. În consecinţă, certificatele minorilor au termen nelimitat de valabilitate.

Comisia Europeană a modificat Regulamentul privind certificatul digital al UE privind COVID. În baza noilor norme, paşapoartele verzi ale persoanelor până în 18 ani care s-au vaccinat împotriva noului coronavirus îşi păstrează valabilitatea, chiar dacă minorii nu au făcut şi cea de-a treia doză.

Flexibilitatea cu care se adaptează

„Unul dintre cele mai mari avantaje ale certificatului digital al UE privind COVID este flexibilitatea cu care se adaptează la noile circumstanţe. În urma discuţiilor cu experţi din domeniul sănătăţii publice din statele membre, am decis că certificatele de vaccinare ale minorilor nu ar trebui să expire. Atunci când călătoresc, ei vor putea continua să utilizeze certificatul primit după seria de vaccinare primară”, a afirmat comisarul pentru Justiţie Didier Reynders.

Deşi rapelul a fost autorizat în urma unei recomandări din partea EMA, nu toate statele au trecut la administrarea acestei doze. „Pandemia nu a dispărut, iar vaccinarea rămâne o măsură vitală.

CITEŞTE ŞI: Ministerul Sănătăţii: 923 de cazuri noi de COVID-19 în Capitală

Mesajul nostru nu s-a schimbat: vaccinaţi-vă inclusiv cu dozele de rapel cât mai curând posibil. Vaccinarea salvează vieţi şi este esenţială pentru noi toţi.” Excepţia pentru persoanele cu vârste sub 18 ani se va pune în aplicare în etapa de verificare, prin adaptarea aplicaţiilor mobile utilizate pentru verificarea certificatelor digitale ale UE privind COVID. Până la 6 aprilie 2022, statele membre trebuie să efectueze adaptările tehnice necesare pentru aplicarea acestei derogări”, a spus şi comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară Stella Kyriakides. Pentru persoanele peste 18 ani, în lipsa rapelului, aceste certificate îşi pierd valabilitatea după trecerea a 270 de zile de la încheierea schemei de vaccinare.

EMA autorizează un tratament preventiv

În acelaşi timp, Agenţia Europeană a Medicamentului, EMA, a anunţat joi că a recomandat introducerea pe piaţă, pentru persoanele peste 12 ani, a tratamentului preventiv Evusheld de la AstraZeneca. Medicamentul este destinat persoanelor al căror sistem imunitar este prea slăbit pentru a răspunde la vaccinare şi care au peste 40 de kilograme. Cocktailul terapeutic Evusheld combină două tipuri de anticorpi de sinteză – Tixagevimab şi Cilgavimab – şi se administrează sub forma a două injecţii intramusculare. Aceşti anticorpi ajută sistemul imunitar să lupte împotriva virusului atunci când îl întâlneşte, ţintind proteina sa Spike, care îi permite să intre în celule pentru a le infecta. Autoritatea de reglementare europeană a declarat că a luat această decizie după ce a analizat rezultatele unui studiu efectuat pe un număr de peste 5.000 de persoane. Tratamentul este considerat eficient şi împotriva variantei Omicron a noului coronavirus.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.