Monica Macovei cere amânarea alegerilor din Capitală. „Avem liste de semnături pe care apar morţi”

Preşedintele Partidului M10, europarlamentarul ECR Monica Macovei, cere amânarea alegerilor locale din Bucureşti.

„În Bucureşti, nu este îndeplinită premisa unor alegeri corecte, ar trebui amânate. Din moment ce PSD şi PNL sunt iertate de datorii, din moment ce avem deja liste de semnături pe care apar morţi, adică sunt liste fictive la PNL, PSD şi la alte partide, nu este deloc îndeplinită premisa unor alegeri corecte în Bucureşti. Am avut cele 25 de liste de la PNL şi o persoană care a spus că a fost pusă să imite semnăturile, pentru că le copiază de pe listele electorale, avem un bloc întreg în care s-a dus Poliţia şi a constatat că nu semnase nimeni pe lista lui Firea, dar apărea ca semnat pe lista lui Firea, şi alte cazuri care au apărut acum recent, că pe liste se găsesc morţi”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

Ea mai spune că, dacă doar sunt scoase numele acestora, situaţia nu este rezolvată. „Dacă doar le scoatem numele acestora şi mergem mai departe, n-am făcut nimic. La următoarele alegeri se va încerca acelaşi lucru, doar că se vor mai pune 1.000 de nume de rezervă. Soluţia este să fie anulate aceste liste şi să fie puricate la sânge, iar alegerile în Bucureşti să fie amânate. Şi să fie redus numărul de semnături de susţinere”, a adăugat Monica Macovei.

Ea a cerut să fie redus numărul de semnături, „inclusiv pentru partidele mari şi corupte, ca să nu mai facă falsurile acestea pe listele de semnături”. „Acest număr (aprox. 20.000 de semnături – n.red.) este prohibitiv pentru partidele noi şi atunci nu ai liberalizat viaţa politică şi nu ai cum să schimbi această clasă politică. Să cerem 250-300 de semnături, nu mai mult, aşa cum este în oraşe europene mult mai mari – Berlin sau Londra. Vedem că se comit fraude în semnăturile de susţinere, se scot listele acelea, dar mergem mai departe cu alegerile. Este de neînţeles acest lucru. Nu există o fraudă mică sau o fraudă mai mare. Este fraudă”, a conchis Monica Macovei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.