Ministrul Sănătăţii: Ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. De la 1 iulie se vor putea relaxa şi mai multe măsuri

Foto sursa: Nelu Tataru, Facebook

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus. Potrivit acestuia, în judeţul Braşov este o transmitere comunitară.

Ministrul a precizat că în România este o transmitere comunitară joasă, Acest lucru comparativ cu alte state ale Europei.

„Sunt agenţi economici care şi-au testat angajaţii odată cu reluarea lucrului. Au găsit mulţi pozitivi, ca atare a crescut şi numărul de internări, Deci există în judeţul Braşov o transmitere comunitară. Dacă gestionăm un număr de cazuri, în cinci zile am avut 196 de cazuri, 237, 222, 275, 320 ieri. Am gestionat şi două perioade cu măsuri de relaxare. Luniu este o a treia zi când dăm măsuri de relaxare. Va creşte în următoarea perioadă numărul de cazuri. Sper că nu exponenţial, ci doar progresiv. Acest lucru în măsura în care aceste măsuri de relaxare sunt apreciate pozitiv. Dar şi în concordanţă cu regulile pe care le-am impus”, a declarat Nelu Tătaru, la Antena 3, luni seara.

De la 1 iulie se vor putea relaxa şi mai multe măsuri

Tătaru a afirmat că de la 1 iulie se vor putea relaxa şi mai multe măsuri, dacă se vor respecta regulile.

”În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă, în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri.  Să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constantă a numărului de cazuri, apoi o scădere”, a spus ministrul Sănătăţii.

Transmiterea comunitară a virusului este de o frecvenţă joasă

„Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi contracarate ca efecte negative. Iar dacă aceste măsuri vor merge favorabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă. Acum avem 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară. Ea  este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare”, a declarat Tătaru, potrivit .stiripesurse.

Potrivit ministrului Sănătăţii, cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă.

Ministrul Sănătăţii a precizat că „suntem undeva la mijloc”, comparativ cu alte ţări din Europa. În acest moment România transmiterea comunitară a virusului este de o frecvenţă joasă.

„În acest moment noi suntem la acel indice de 8,50. Sunt ţări cum este Italia, Franţa, Belgia, Suedia, Marea Britanie care sunt cu mult peste noi. Noi suntem undeva la mijloc. Cu o transmitere comunitară joasă, în acest moment, dar trebuie să gestionăm foarte bine masurile de relaxare „, a precizat Nelu Tătaru.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.