Ministrul Mediului, declarații șocante despre mafia pădurilor: Dacă hoţul nu este prins, nu ştii cu cât a plecat!

Tanczos Barna, ministrul Mediului
Tanczos Barna, ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, spune că este imposibil de precizat „cât se mai fură” din pădurile din România, afirmând că se poate vorbi însă de cantităţi de lemn şi de camioane confiscate şi de amenzi aplicate.

Tanczos Barna a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că aplicația SUMAL 2.0 – utilizată pentru înregistrarea și confirmarea provenienței lemnului transportat și a traseului parcurs de mijlocul de transport – a generat peste 2,2 milioane de avize de transport, fiind folosită de peste 64.000 de utilizatori care s-au înregistrat în acest sistem.

Peste 12.000 de avize pe zi

„Zi de zi se emit mai multe documente de însoţire, mai multe avize de transport şi am ajuns la 12.600 de avize pe zi, media zilnică, de la o cifră mai mică pe anul 2020, faţă de anul 2000 creşterile sunt clare, am urmărit cantităţi mai mari de masă lemnoasă, am avut mai multe documente emise şi procesul de trasabilitate este monitorizat mai bine cu SUMAL 2.0. Cantitatea de masă lemnoasă transportată a fost 21 de milioane de metri cubi, faţă de 17 milioane de metri cubi în 2020”, a afirmat ministrul Mediului, citat de News.ro.

Transporturi suspecte reclamate

El a precizat că au fost peste 3.400 de apeluri la 112 pentru transporturi suspecte de material lemnos.
„Au fost peste 3.400 de astfel de suspiciuni din care 754 au fost verificate pentru că au fost într-adevăr considerate şi de organele de control transporturi suspecte. Au fost confirmate 123 şi au fost confiscate 24 de camioane, 307 metri cubi de material lemnos”, a afirmat Tánczos Barna.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Mediului vrea confiscarea mașinilor care intră în parcurile naturale

Conform sursei citate, poliţiştii au făcut peste 20.000 de controale în domeniul silviculturii şi au fost date amenzi de peste 12 milioane de lei și că, deşi se constată o reducere de 10% faţă de controalele făcute în 2020 în aceeaşi perioadă, a crescut cu 33% numărul de sesizări penale. Acest lucru se datorează în special schimbării legislaţiei în 2020, pentru că mai multe fapte care erau încadrate până acum la contravenţii se încadrează la fapte penale.


Întrebat cât se mai fură din pădurile din România, Tánczos Barna a răspuns: „Dacă hoţul nu este prins, nu ştii cu cât a plecat. Să spui cât s-a furat este imposibil pentru că noi vorbim de cantităţile confiscate, putem vorbi de cantităţile în plus constatate la transport, putem vorbi de camioanele confiscate, putem vorbi de amenzile aplicate, dar să spună cineva astăzi câţi metri cubi s-au furat este imposibil. Este o exploatare nelegală, există şi va exista, rolul nostru este să reducem la minim aceste cantităţi şi sistemul să ofere o trasabilitate şi un control atât de riguros încât posibilităţile să fie din ce în ce mai mici”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.