Ministrul Culturii jigneşte românii care au criticat standul de carte de la Frankfurt: Nişte rătăciţi! Ceva stupiditate cu care te naşti!

Lucian Romașcanu, ministrul PSD al Culturii, a avut o ieșire violentă la adresa românilor care au criticat standul de carte al României de la Târgul de Carte Frankfurt.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Culturii, după scandalul Eurovision: Votul politic, pe simpatii şi vecinătăţi, nu are legătură cu muzica!

„Niște rătăciți în viață, să confunzi fața cu spatele îți trebuie ceva stupiditate, cu care te naști”, a scris Romașcanu pe Facebook.

Reamintim că mai mulți români au criticat pe rețelele sociale standul României de la Frankfurt, descriindu-l drept jenant, și au postat fotografii.

Romașcanu susține că fotografiile înfățișau „”spatele standului României” și i-a criticat pe cei care ar fi făcut această presupusă confuzie.

Fără nicio decoraţiune

„Niște rătăciți în viață și în politică au publicat o poză cu spatele standului României de la Târgul de carte de Frankfurt și au răscolit internetul cu ea. La câtă școală neterminată au, nu ai așteptări să nimerească intrarea în stand, dar să confunzi fața cu spatele îți trebuie ceva stupiditate, cu care te naști. Așa ceva nu se dobândește… Normal nu le răspundeam dar văd „știrea” și în locuri serioase, de unde, din păcate, nu s-a deranjat nimeni sa ceară o reacție. Câteva poze de la Frankfurt (unde am avut stand standard) și de la Belgrad (din aceste zile) unde suntem țară invitată de onoare. PS: Aștept de la bivolul în sandale și de la Drulă, cel ce s-a trezit cu 3 milioane în cont după ce a fost puțin ministru, plus de la autorii cumpărării de milioane de vaccinuri inutile, să-și doneze parte din avere pentru a avea stand ca la Belgrad, oriunde am merge”, a scris Romașcanu pe Facebook.

Duminică, News.ro a scris că mai mulţi români care au vizitat Târgul de Carte de la Frankfurt, eveniment care a debutat în 19 octombrie şi la care România participă cu un stand organizat de Ministerul Culturii, remarcă, pe internet, „discreţia” de care dă dovadă România în amenajarea acestui stand. Fotografiile publicate de vizitatori pe reţelele sociale arată pereţii despărţitori din panouri metalice, lipsiţi complet de orice decoraţiune şi pe care au fost montate afişe mici pe care scrie că este vorba despre standul României, aflat în evident contrast cu standurile pline de culoare ale unor ţări precum Georgia sau Slovenia.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.