Mihai Enache (AUR): Primarul general a rămas repetent la administrație. „Lista minciunilor lui Nicușor Dan”

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Generală, îl atacă dur pe primarul general Nicușor Dan, despre care spune că și-a dovedit incompetența și incapacitatea de a trece de la teorie la practică.

Mihai Enache a publicat o listă a „minciunilor lui Nicușor Dan”, în care compară promisiunile primarului cu realizările din cei trei ani de mandat, relatează DCnews.ro.

„Măsurile din programul electoral de acum trei ani al lui Nicușor Dan în domeniul traficului – 15 parcări mari tip park & ride în jurul Bucureștiului, 130 km de metrou de suprafață, 50 km de linie de tramvai modernizată, 900 de vehicule de transport în comun noi, 135 km de piste noi pentru biciclete, 40% mai puțin timp petrecut în trafic – au rămas la stadiul de promisiuni.

Din nefericire pentru bucureșteni, revoluția traficului din București promisă de Nicușor Dan este împotmolită în continuare în hârtii și proceduri birocratice, iar edilul și-a dovedit deja incompetența în a depăși blocajele și a trece din 2020 încoace de la teorie la proiecte realizate, a spus în cadrul unui live pe Facebook Mihai Enache, expert în administrației publică”, afirmă Enache.

Potrivit acestuia, un alt angajament neonorat al lui Nicușor Dan a fost realizarea proiectului de metrou de suprafață, care, trebuia să ajungă într-un mandat „de la prima hârtie, la prima călătorie”.

În noiembrie 2022, edilul Capitalei promitea din nou că la finalul lui 2023 trenul metropolitan va funcționa pe primele două tronsoane (București Nord – Obor, București Nord- Scroviștea). Acum câteva săptămâni, într-o intervenție publică, Nicușor Dan a uitat de orice termen și a explicat cum, de fapt, nu se poate folosi infrastructura existentă, dar că se va realiza un studiu de fezabilitate, fără a fi precizat vreun termen de funcționare pentru proiect.

„Lista minciunilor”

Deși a susținut că cele 15 parcări tip park & ride la intrările în oraș pot fi finalizate într-un singur mandat, până în 2024, realitatea de azi arată că Primăria Municipiului București (PMB) a dat în folosință doar o parcare, la 10 ani de la începutul proiectului în timpul mandatului lui Sorin Oprescu și continuat în mandatul Gabrielei Firea, relatează DCnews.ro.

Despre cei 50 de km de linie de tramvai modernizată se vorbește în continuare doar din birou, iar în cel mai bun caz până la finalul mandatului pot fi finalizați maxim 5 km. Din cele 900 de vehicule de transport în comun noi promise pentru mandatul 2020-2024, sfârșitul acestui an găsește Bucureștiul cu 70 de tramvaie și 20 de autobuze noi în circulație. Nici referitor la cei 135 km piste de bicicletă promiși nu putem vorbi ca despre niște proiecte realizate, sau măcar pe cale de realizare”.

După o analiză a promisiunilor lui Nicușor Dan din campania pentru localele din 2020 și rezultatele existente la finalul lui 2023, Mihai Enache a concluzionat că edilul Capitalei nu și-a respectat programul electoral nici în alte domenii:

-marile parcuri din București se află în continuare în condiții deplorabile, dar primarul general inaugurează cu mare fast câteva locuri de joacă renovate; singurele spații verzi noi apărute în București sunt realizate de primăriile de sector (Parcul Tudor Arghezi din Sectorul 4 și Parcul Liniei din Sectorul 6);

  • centura verde și pădurea urbană promise de Nicușor Dan sunt dispărute din activitatea curentă a primarului;

-implicarea primarului general în dezvoltarea infrastructurii educaționale a fost și în acest an inexistentă, deși a promis înființarea a 30 de școli și a 150 de afterschool-uri noi.

În 2023, sub administrația lui Nicușor Dan, Bucureștiul a redevenit orașul în care oamenii sunt uciși de câinii vagabonzi, arată Mihai Enache.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.