Miercuri încep lucrările pentru montarea a unor noi sisteme de semnalizare și presemnalizare la Pasajul Unirii

Pasajul Unirii

Noi sisteme de semnalizare a înălţimii maxime admise, cu componenţe camere video şi senzori electronici, vor fi montate începând de miercuri la Pasajul Unirii, a comunicat Primăria Sectorului 4.

Pe timpul lucrărilor, traficul autovehiculelor la intrarea şi în interiorul pasajului va fi restricţionat parţial, pe una dintre cele două benzi de circulaţie, în ambele sensuri de mers.

Sistemele au fost proiectate de către specialişti ai Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră, fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.

„Primele astfel de lucrări se vor realiza pe axul drumului şi vor consta în reconfigurarea zonei mediane a bulevardului Dimitrie Cantemir. Mai exact, pentru început, între sensurile de circulaţie va fi construit un scuar cu o lăţime de aproximativ un metru, ce va avea dublu rol. Pe de-o parte, va separa fluxurile de trafic, iar pe de altă parte, va susţine fundaţiile noilor porţi de semnalizare, precum şi a celei de gabarit”, anunţă primăria.
„Concret, în ceea ce priveşte sistemele ce vor fi implementate la intrarea în Pasajul Unirii de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecţiei cu bulevardul Mărăşeşti, la aproximativ 160 de metri în faţa porţii de gabarit. Această construcţie va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălţimii maxime admise, precum şi lanţuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depăşire a gabaritului”, reiese din comunicat.
Primă poartă de presemnalizare va avea în componenţă camere video şi senzori electronici de înregistrare a depăşirii de gabarit, care vor transmite informaţia către cea de-a doua poartă de presemnalizare,  montată la aproximativ 130 de metri înaintea porţii de gabarit. Poarta va avea, pe lângă semnele de limitare a înălţimii, panouri electronice de informare, pe care va fi afişat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălţimea mai mare de 3,5 metri, precum şi traseul de urmat de către acesta pentru a ieşi de pe benzile de intrare în pasaj.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.