Mesaj dur al președintelui Art Metropolis către Nicușor Dan, în ședința CGMB: „Vă interzic să mai cereți primarilor de sector să încalce legea!”

Nicusor Dan

Au fost momente tensionate în cadrul ședinței CGMB de marți, 25 octombrie. Primarul general, Nicușor Dan, a introdus pe ordinea de zi un „proiect de dispoziție privind stabilirea modalității de emitere și propuneri spre adoptare a unor documente suspendate sau anulate de către instanță”, iar președintele Asociației Art Metropolis, avocatul Andrei Dinulescu, i-a dat primarului Dan o „lecție de drept”.

Avocatul Dinulescu i-a reamintit lui Nicușor Dan că a dorit să impună primarilor de sectoare să încalce legea, cerând să nu emită autorităzații de construire chiar dacă solicitările au fost formulate înainte de suspendarea PUZ-urilor de sector. De asemenea, a atras atenția asupra încălcării

principiului formalismului, a principiului neretroactivității legii, a principiului relativității hotărârilor judecătorești și a principiului autonomiilor locale și a principiului deconcentrării.

„Fiind unul dintre ultimii vorbitori, s-au spus cam toate chestiunile care țin de încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului administrativ și ale dreptului, în general, de către actul pe care astăzi îl avem în dezbatere. N-o să mă refer la el ca un act administrativ, în niciun caz ca la un act administrativ normativ, fac doar o mică trecere în revistă.

S-a invocat aici, în mod foarte corect, încălcarea principiului formalismului, de bază – de altfel – în dreptul administrativ, încălcarea principiului neretroactivității legii, vorbim de încălcarea principiului relativității hotărârilor judecătorești – mă refer la cel consfințit de articolul 435 din Codul de Procedură Civilă – și, în general, la încălcarea principiului autonomiilor locale și a principiului deconcentrării.

Dar ceea ce se încalcă, în primul rând, prin punerea în discuție – nu pot să spun în dezbatere publică, atâta vreme cât actul nu este unul administrativ –  a acestei dispoziții este principiul seriozității, care ar trebui să fie baza a tot ce face un administrator de ban public și o autoritate publică.

Nu e prima oară când pe o hârtie – în speță numită acum dispoziție – apar asemenea dorințe ale autorității publice executive a Bucureștiului”, a spus Andrei Dinulescu.

Apoi, avocatul a citat din adresa trimisă de Nicușor Dan către primarii de sector în care se specifica faptul că primarul general „interzicea” edililor de sector să emită certificate de urbanism, autorizații de construire sau de desființare ori alte acte sau operațiuni administrative, în baza Hotărârii Consiliului General nr. 339/2020.

Un „modus operandi” pe care primarul general a încercat să îl pună în practică

Avocatul Andrei Dinulescu a mai spus, în timpul intervenției sale, că nu este vorba decât despre un „modus operandi” pe care Nicușor Dan încearcă să îl pună în practică încă din luna aprilie a acestui an.

„Ce înseamnă asta? Înseamnă, de fapt, un modus operandi pe care primarul general, autoritate publică, a încercat să îl pună în practică încă din aprilie. Nu e singura scrisoare, depeșă, adresă… Mai există. Acum încearcă să îl pună în valoare, să îi dea efecte printr-un act numit dispoziție.

S-a făcut abstracție de principiul seriozității. S-a făcut abstracție de la el. Facem și noi abstracție și cităm dintr-o scrisoare, trimisă tot de autoritatea publică dar, de data asta, către Curtea de Apel”, a mai spus Andrei Dinulescu.

Prin adresa trimisă către Curtea de Apel, Primăria Municipiului București a solicitat lămuriri cu privire la cererile de emitere de certificate de urbanism depuse anterior suspendării PUZ-urilor de sector și nesoluționate înainte de intrarea în vigoare a suspendării, respectiv:

  • Care este procedura legală?
  • Se pot emite certificate de urbanism și autorizații de construire?

Nicușor Dan acuzat că „amputează” dezvoltarea Bucureștiului

Avocatul Andrei Dinulescu i-a transmis, folosind același verb pe care l-a folosit Nicușor Dan în adresa trimisă către primarii de sector, că îi „interzice” primarului general să le ceară edililor să încalce legea.

Totodată, avocatul Dinulescu i-a cerut lui Nicușor Dan să precizeze dacă dispoziție pe care a supus-o dezbaterii în CGMB a fost redactată în baza răspunsului primit de la Curtea de Apel.

„Întrebarea mea pentru Nicușor Dan și directorii de față este ce v-a răspuns Curtea de Apel? Noi avem un răspuns, nu știu dacă e același. În baza răspunsului Curții de Apel ați redactat această dispoziție?

Domnule primar general Nicușor Dan, dacă interziceți în scopul declarat, în dispoziție, de a armoniza, așa spuneți, că vreți să armonizați cadrul urbanistic… Armonizare vine de la armonie, deci sunteți un dirijor care remarcă în cadrul unei orchestre filarmonice că îi lipsesc niște instrumente muzicale. Și, în loc să cereți aducerea lor, le spargeți pe toate celelalte și rezolvați armonia în tăcere. Am înțeles și asta.

Atunci, domnule primar general, ca să discutăm în același caracter de seriozitate cu care dumneavoastră puneți actele în consultare publică, eu – în calitate de președinte al Asociației Art Metropolis – vă interzic, domnule primar general să semnați o asemenea dispoziție, vă interzic să mai amputați atribuții ale Consiliului General extrem de importante pentru dezvoltarea orașului, și mă refer strict la cea privind votarea/aprobarea documentațiilor de urbanism, ceea ce ați făcut până acum. Vă interzic să mai cereți primarilor de sector să încalce legea”, i-a transmis avocatul Andrei Dinulescu lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.