Medicul Rafila: Oamenii ar trebui să poarte masca din reflex, nu din obligație

masca de protecție, FOTO: coyot/Pixabay.com
FOTO: coyot/Pixabay.com

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, consideră că oamenii ar trebui să poarte masca din reflex, nu din obligație. Potrivit acestuia, singura soluție pentru a nu purta mască în spații deschise, mai ales pe caniculă, este să poți ține distanta de un metru și jumătate și să eviți intervalele orare aglomerate.

„Dacă putem ține distanța de un metru jumătate nu trebuie să folosim masca în exterior. Când mergi la piață, de exemplu, intervalul orar când este aglomerat poate fi evitat, așa că poți merge când nu e aglomerat. Nu există această utilizare a măștii decât atunci când nu poți respecta distanța de siguranță. Asta este filosofia”, a explicat Alexandru Rafila, pentru Digi 24.

Oamenii ar trebui să poarte masca din reflex, nu din obligație, este de părere profesorul Rafila. „Nu cred că e un lucru nemaipomenit, se întâmplă în aproape toate țările din UE, în spațiile exterioare unde e aglomerație foarte mare masca este obligatorie”, a adăugat profesorul.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.