Mario Iorgulescu nu va fi extrădat din Italia: Starea psihică nu îi permite!

Mario Iorgulescu, sursa: Google
Mario Iorgulescu, sursa: Google

Magistrații italieni au respins zilele trecute cele două mandate europene de arestare emise pe numele lui Mario Iorgulescu, „deoarece starea psihică a lui este de natură să împiedice participarea conștientă la proces”, a declarat, pentru Libertatea, avocatul apărării, Oleg Burlacu, prezent astăzi la termenul de la Tribunal București, din procesul în care fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) e judecat pentru omor.

CITEŞTE ŞI: Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, amendat de instanţă în dosarul de omor al fiului său, fugarul Mario

La Tribunalul București s-a desfășurat miercuri, 15 iunie, al doilea termen din procesul în care Mario Iorgulescu e judecat pentru omor, după ce, în noaptea de 7/8 septembrie 2019, potrivit anchetatorilor, s-a urcat la volan sub influența alcoolului și a cocainei și a provocat un accident în urma căruia un tânăr de aceeași vârstă cu el, 24 de ani, și-a pierdut viața. La termenul de miercuri s-a aflat și numele noului avocat al apărării, Oleg Burlacu, care a solicitat o amânare, motivând că a fost angajat cu mai puțin de 24 de ore înainte să înceapă ședința. Avocatul a făcut și un anunț important, de această dată într-o declarație pentru Libertatea: „Curtea de Apel din Milano a stabilit că Mario Iorgulescu este într-o stare medicală gravă și a respins ambele mandate europene de arestare solicitate de statul român”. Apărătorul lui Mario Iorgulescu spune că decizia Curții de Apel din Milano a rămas definitivă și a prezentat reporterilor Libertatea un document tradus în limba română, despre care a precizat că este motivarea magistraților italieni, decizia fiind pronunțată pe 31 mai 2022. Motivul invocat de magistrații italieni?

„Deoarece starea psihică a lui Iorgulescu Gino Mario este de natură să împiedice participarea conștientă la proces într-un mod ireversibil”. Documentul menționează și o cale de atac în baza legii care stabilește modul în care se pun în aplicare mandatele de arestare europene în Italia. Dar recursul în casație putea fi declarat în acest caz doar de către procurorul general de pe lângă Curtea de apel și doar în anumite situații speciale.

Căutat de Poliţie de doi ani

La rândul său, tatăl lui Mario Iorgulescu, Gino Iorgulescu, a confirmat pentru Libertatea, spusele avocatului pe care l-a angajat. „Da, așa este. E o decizie de pe 31 mai sau 1 iunie, nu-mi mai amintesc bine. Băiatul meu va rămâne internat pentru că suferă de o boală ireversibilă. Nu știu ce va face statul român dacă Mario va fi externat peste un an sau doi”, a declarat Iorgulescu. Dat în urmărire de 2 ani De doi ani, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal e căutat de Poliţia Română. Pe numele lui au fost emise două mandate europene de arestare: primul, după ce, în mai 2020, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea lui preventivă în dosarul de omor; al doilea, pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, pentru o faptă anterioară accidentului, decisă în aprilie anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.