Mandatul primarului din Mărășești, în pericol. Edilul a fost condamnat pentru conflict de interese

sursa foto: Google
sursa foto: Google

Valerică Dorel Chitic, primarul orașului Mărășești, a fost condamnat la la 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru infracțiunea de conflict de interese în formă continuată. Decizia a fost anunțată joi de judecătorii de la Judecătoria Panciu. Sentința care l-ar putea lăsa pe primar fără mandat nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile.

Edilul șef al orașului din județul Vrancea a fost condamnat la capătul unui proces care a început în 2017. Atunci Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu pentru a verifica informația conform căreia primarul a participat la luarea unor decizii în relația Primăriei cu o firmă la care primarul era acționar unic. Valerică Dorel Chitic a fost condamnat pentru infracțiunea de conflict de interese în formă continuată. De asemenea, timp de 3 ani, el nu mai poate fi ales în orice funcție publică și nu are dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. În plus, primarul va fi obligat să presteze muncă în folosul comunității.

„…aplica inculpatului Chitic Valerica-Dorel, pedeapsa de 1 (unu) an si 6 (sase) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conflict de interese in forma continuata. In baza art 68 alin.l, lit. b) Cod penal aplica inculpatului pe o perioada de 3 (trei) ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) Cp (dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a ocupa functia) calculata dela data ramanerii definitive a prezentei hotarari de condamnare. In baza art. 65 alin.l Cp, aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) Cp (dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice; dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si dreptul de a ocupa functia) calculata de la ramanerea definitive a prezentei hotarari de condamnare si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale, conform art. 65 alin. 3 Cp. In baza art. 91 alin. 1 Cp si art. 92 alin. 1 si 2 Cp, suspenda executarea pedepsei principale si accesorii sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari….. In baza art. 93 alin. 3 Cp si art. 404 alin. 2 Cpp, obliga inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 90 de zile in cadrul Primariei Marasesti, judetul Vrancea sau Scolii Generale Pufesti, judetul Vrancea”, scrie în sentința Judecătoriei Panciu.

Sentința poate fi atacată în termen de 10 zile, atât de persoana condamnată cât și de procurori.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

*