Jumătate din şefii de consilii județene şi o treime din primarii de municipii, probleme cu legea

DNA
Un fost ministru de Finanțe și un fost deputat, trimiși în judecată de DNA

Un număr de 24 de şefi de Consilii Judeţene şi 40 de primari de municipii şi sectoare ale Capitalei au probleme cu legea, fiind fie condamnaţi sau anchetaţi de către DNA, fie declaraţi incompatibili sau în conflict de interese de către ANI, informează Mediafax.

DNACei mai mulţi șegi de județe care au probleme cu legea, 14, provin din PSD, în timp ce 9 sunt liberali, iar unul din UDMR. Dintre cei 23 de şefi de Consilii Judeţene cu probleme, 12 fie şi-au pierdut funcţia, fie au fost, la un moment dat, suspendaţi de către prefect.

De la PSD, şi-au pierdut funcţiile de președinți de consilii județene Adrian Duicu (CJ Mehedinţi), în urma unei decizii a instanței supreme privind incompatibilitatea sa – el fiind însă cercetat şi într-un dosar de corupţie, în care este acuzat că ar fi săvârşit infracţiuni de trafic de influenţă chiar din biroul premierului Victor Ponta -, Gheorghe Bunea Stancu (CJ Brăila), condamnat la trei de închisoare în dosarul „Mită la PSD”, dar urmărit penal şi într-un nou dosar de corupţie, dar şi Constantin Nicolescu (CJ Argeş), condamnat definitiv la 7 ani şi 8 luni de închisoare pentru corupţie. El şi-a pierdut însă funcţia din cauza unei decizii definitive a instanţei privind conflictul de interese.

Alţi trei şefi de consilii județene sunt în acest moment suspendaţi din funcţie: Nicuşor Constantinescu (CJ Constanţa), acuzat de corupţie în mai multe dosare penale, Cristinel Bîgiu (CJ Buzău), cercetat în două dosare de corupţie, şi Mircea Cosma (CJ Prahova), urmărit penal în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herţan. Un alt şef de CJ, Silvian Ciupercă (Ialomiţa), a fost suspendat din funcţie, în urma arestării sale preventive într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu, însă a revenit la conducerea instituţiei.

Alţi şapte preşedinţi de Consiliu Judeţean din partea PSD au probleme cu legea, dar sunt în funcţie. Este vorba despre şeful CJ Timiş, Titu Bojin, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, şeful CJ Dolj, Ion Prioteasa, acuzat la rândul său de luare de mită şi abuz în serviciu, şeful CJ Suceava, Cătălin Nechifor, acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită, şeful CJ Sibiu Ioan Cindrea, acuzat de conflict de interese, şeful CJ Gorj, Ion Călinoiu, acuzat de fals în declaraţii, şeful CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, cercetat într-un dosar de trafic de influenţă, dar şi şeful CJ Olt, Paul Stănescu, ale cărui firme au fost percheziţionate de către DNA, însă nu a fost încă pus sub urmărire. El a fost audiat şi în dosarul fraudelor de la referendumul din 2012.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.