Jandarmi fără măști de protecție într-un autobuz. Filmați în timp ce stau unii lângă alții

sursa: Monitorul de Suceava

Mai mulți jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Suceava au fost fotografiați în timp ce ce aflau într-un autobuz, stând unii lângă alții, fără să respecte măsurile de protecție împotriva noului coronavirus.

Jandarmii se întorceau de la ceremonia de marcare a „Zilei Imnului”, care s-a desfășurat miercuri, 29 iulie, în „Piața steagurilor” din municipiul Suceava. Pe tot parcursul evenimentului care a avut loc în aer liber, jandarmii au purtat mășile de protecție.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, locotenentul Nicoleta Andronic, a explicat pentru Monitorul de Suceava că situație neplăcută va fi analizată de conducerea Jandarmeriei.

”De la începutul lunii aprilie și până în prezent la nivelul Jandarmeriei Suceava nu avem nici un caz de infectare. Toți colegii au primit materialele de protecție necesare, considerăm că acesta este un caz izolat. Ne vom concentra în continuare pe instructaje interne pentru a-i face pe oameni să înțeleagă să fie mai responsabili”, a declarat Nicoleta Andronic.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.