Ion Iliescu, prezent la lansarea „Clubului Pensionarilor”

Potrivit rechizitoriului Revoluției întocmit de procurorii militari, procesul soților Elena și Nicolae Ceaușescu a fost regizat de mai mulți membri ai Consiliului Frontului Salvării Naționale, cu puțin înainte de execuție, Ceaușescu numindu-l pe Ion Iliescu ”spion sovietic”.

IliescuVineri, 25 septembrie, Ion Iliescu, fostul președinte al României și Cristian Rizea, presedintele PSD Sector 5, au inaugurat noul sediu din Calea Ferentari, nr. 72, locație în care va funcționa și Clubul Pensionarilor din sector.

Cu ocazia acestui eveniment,  Ion Iliescu, președinte de onoare al PSD, și-a lansat și ultimul volum de amintiri, intitulat „Destinul unui om de stânga” în prezența a peste 300 de pensionari. Aceștia s-au declarat deosebit de încântați să-l întâlneacă pe Ion Iliescu și l-au felicitat pe președintele Cristian Rizea pentru inițiativa de a-l invita pe Iliescu la manifestare.
„Vreau să-i mulțumesc domnului președinte Ion Iliescu pentru onoarea pe care ne-a facut-o, de a ne fi alături în noul proiect politic PSD Sector 5”, a declarat Cristian Rizea, președintele PSD Sector 5. Proiectul „UN NOU ÎNCEPUT”, lansat de președintele cristian Rizea, are drept scop să pună politica organizației de sector strict în slujba bucureștenilor din sectorul 5.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.