Iohannis, despre alegătorii PSD: Nu cred că pot să-i conving să mă voteze

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri seară, la Baia Mare, că oamenii care au ales PSD nu au nicio vină, întrucât şi ei „îşi doresc cam aceleaşi lucruri, îşi doresc o Românie modernă, o Românie prosperă, îşi doresc să nu se taie salariile şi pensiile”. „Nu cred că pot să-i conving să mă voteze, chit că mi-ar plăcea”, a spus Iohannis.

Iohannis a spus, în discursul său de la Baia Mare, că PSD-iştii le-au promis „lapte şi miere” românilor, dar când au ajuns la putere au început încercările de acaparare a justiţiei, a marilor sisteme publice, „au început să facă zid în jurul penalilor din PSD”.

„Ce vină au oamenii care au ales PSD? N-au nicio vină, pentru că şi ei, dragii mei, îşi doresc cam aceleaşi lucruri, îşi doresc o Românie modernă, o Românie prosperă, îşi doresc să nu se taie salariile şi pensiile”, a afirmat Iohannis.

El a adăugat că şi el îşi doreşte acelaşi lucru.

„Nu cred că pot să-i conving să mă voteze, chit că mi-ar plăcea”, a spus Iohannis, aplaudat de cei prezenţi.

„Dar cel puţin pot să le garantez că eu, împreună cu guvernul liberal, nici nu vom tăia salarii, nici nu vom tăia pensii şi noi vom face România modernă şi prosperă”, a adăugat el.

 

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.