Instanţa confirmă cauţiunea de 1,5 milioane de lei cerută de DNA de la deputatul Cristian Rizea

Cristian Rizea

Cristian Rizea

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni o plângere a deputatului Cristian Rizea, prin care acesta contesta măsura controlului judiciar și cauțiunea de 1,5 milioane de lei instituite de DNA în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Pe 10 martie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Cristian Rizea, după ce Camera Deputaților respinsese cererea de arestare preventivă a acestuia.

Potrivit DNA, la data de 2 decembrie 2009, Cristian Rizea a primit de la omul de afaceri Lucian Colțea (cetățean american) suma de 200.000 de euro, iar pe 6 decembrie 2009 a primit suma de 100.000 de euro pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două instituții, Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) și Primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din municipiul București, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria Chiajna.

Pentru a ascunde proveniența sumei de 300.000 de euro, primită de deputat ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte false de împrumut, mai arată DNA. Cristian Rizea este acuzat și că a încercat să influențeze doi martori din dosarul în care era cercetat de procurorii anticorupție.

„În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici”, arată DNA.

În același dosar, omul de afaceri Lucian Colțea este cercetat de procurori în arest la domiciliu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.