Inflaţia a BUBUIT: Scumpiri în lanţ!

FOTO: 27707/Pixabay.com
FOTO: 27707/Pixabay.com

Inflația și-a continuat neabătută creșterea în septembrie și a încheiat trimestrul al treilea din nou peste prognoza băncii centrale.

CITEŞTE ŞI: Preţurile vor BUBUI din nou! Inflaţia a luat-o razna

Produsele alimentare s-au scumpit în prima lună de toamnă, mai ales cartofii, zahărul, untul și brânza, dar au venit și noi creșteri de prețuri, de peste 7%, la curentul electric.

Rata inflației crescuse de la 15% în iulie la 15,3% în august, peste așteptările analiștilor și ale băncii centrale. O nouă creștere a venit în septembrie la 15,9% pe an, cel mai ridicat nivel de după aprilie 2003 (când inflația era la 16% pe an și România era în plin proces de dezinflații după anii ’90).

Alimentele s-au scumpit în septembrie față de august cu 1,7%, mărfurile nealimentare, cu 1,3%, iar serviciile, cu 0,7%. Față de septembrie 2021, prețurile alimentelor au crescut cu 19,1%, cele ale produselor nealimentare, cu 16,6%, în timp ce serviciile s-au scumpit cu 8%, potrivit Biroului de Statistică.

Energia electrică s-a scumpit

Energia electrică s-a scumpit în septembrie față de august cu 7,4%. Alte creșteri importante de preț au fost la cartofi (10%), fasole (3,8%), brânză (3,7%), unt (4,2%), zahăr (15,3%).

Fructele proaspete s-au ieftinit cu 4,3%, fiind singura categorie de produse alimentare care nu s-a scumpit în septembrie. Carburanții s-au ieftinit cu 0,4% față de august, în timp ce prețul tichetelor de transport aerian a scăzut cu 1,5%.

Față de septembrie 2021, cele mai mari creșteri de prețuri sunt la gaze (70,6%), zahăr (50%), ulei (47%), cartofi (43%), transport aerian (34,2%), unt (34%), produsele de morărit (33,3%), combustibili (28,9%), brânză (27%), energie electrică (25%).

Săptămâna trecută, Banca Națională a României a anunțat că a reevaluat în sus estimările de inflație, fără să precizeze însă noile cifre.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.