HALUCINANT. Ancuța Cârcu, ajunsă în AUR, după ce a trecut pe la PRM, la un pas de pușcărie pentru implicarea într-o rețea de prostituție

Viorica Ancuța Cârcu, supra-numită de presa de scandal și „sexy-peremista” în urma scandalului cu fostul lider al partidului, Corneliu Vadim Tudor, cel care a dat-o afară din PRM, face parte dintr-o rețea de prostituție.

Înscrisă în AUR și aflată în Spania, unde era implicată în proxenetism, Ancuța Cârcu așteaptă decizia judecătorilor, după ce procurorii români au cerut arestarea sa preventivă.

Totul i s-ar. Trage de la interlopul turdean Mihai Moldovan, zis „Calu”, acuzat de complicitate la proxenetism, șantaj , cămătărie și influențarea martorilor, iar procurorii au extins cercetările.

Anchetatorii au cerut arestarea altor patru persoane, din filiera spaniolă a rețelei de proxenetism: Gheorghe Săiceanu, despre care se spune că este finul de cununie al lui Mihai Moldovan, el fiind acuzat că este șeful prostituției din sudul insulei Tenerife, Sorin Alexoae, Robert Negoescu, locotenentul lui Săiceanu, și Viorica Ancuța Cârcu.

Cei patru au fost audiați din Spania, prin sistem de videconferință de un judecător de la Judecătoria Turda. Ancuța Cârcu este mama unui copil.

„Această individă, Anca Cârcu, e o prostituată din Bistriţa, şi-mi asum răspunderea. De altfel am şi dat-o în judecată, am cerut cred că o sută de mii de euro daune morale, avocaţii mei ştiu. Ea s-a prostituat la benzinăria din Bistriţa, pe urmă a plecat în Spania, America, s-a prostituat şi acolo. Cereţi studiile acestei Cârcu, la 31 de ani are nouă clase, că a fost exmatriculată de la liceu pentru prostituţie”, spunea, la vremea respectivă, Vadim.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.