Grevă de avertisment la CFR Călători: Circulaţia trenurilor, oprită vineri dimineaţa, între 7 și 9

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS) susţin în mod ferm greva de avertisment a ceferiştilor, planificată pentru vineri, 15 septembrie, între orele 7:00 şi 9:00.

BNS atrage atenţia clienţilor CFR că circulaţia trenurilor va fi oprită în intervalul menţionat. Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei sindicale, scopul grevei de avertisment este de a atrage atenţia asupra unor probleme urgente din industria feroviară, care includ lipsa contractelor colective de muncă, remuneraţii inadecvate în raport cu responsabilităţile şi calitatea muncii depuse de lucrătorii din domeniu, precum şi subfinanţarea companiilor feroviare din administrarea directă a statului, sub incidenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. „Pentru această grevă de avertisment am întreprins toate demersurile legale în vederea respectării legii. Toţi liderii noştri sindicali au făcut eforturi şi continuă să facă eforturi pentru a reduce impactul acestei greve asupra călătorilor. În acest sens, pe parcursul acestor zile, încercăm să aducem la cunoştinţa clienţilor CFR că circulaţia trenurilor va fi oprită în intervalul menţionat. Concret, greviştii au pus afişe în gări cu aceste informaţii. Ce face conducerea CFR Infrastructură? Constat cu indignare ca liderii companiei continuă să aibă un comportament extrem de agresiv la adresa greviştilor, amestecându-se nemotivat şi nedorit în manifestarea sindicală, cerându-le angajaţilor CFR să înlăture informările din gări cu privire la greva de avertisment”, a declarat Dumitru Costin, preşedintele BNS, potrivit g4media.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.