Grav accident în județul Galați: șase persoane au fost rănite, iar un copil a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD

Un grav accident a avut loc, marți, pe DN 24 D, în apropiere de localitatea Cuca, în județul Galați. Șase persoane au fost rănite, după ce un șofer ar fi  intrat cu mașina pe contrasens. La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD, dar și elicopterul pentru a transporta un copil la spital.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier a fost oprit, pe DN26, în apropierea localității Cuca, județul Galați, după ce a avut loc o coliziune în care au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție, inclusiv elicopterul SMURD care a preluat un copil de 10 ani.

„Două autoturisme au fost implicate. Sunt șase victime, dar cel puțin una refuză să fie transportată la spital. Au fost trimise în misiune o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, două autospeciale de la SMURD, o mașină cu doctor și elicopterul medical. Aparatul de zbor a luat un copil de 10 ani. Victimele aveau politraumatisme provocate de accident.” (ISU Galați)

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului. Cei doi șoferi implicați în accident vor fi testați pentru a se afla dacă au consumat alcool.

SURSA : Viorel Dumitrache/Grupul Soferilor

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.