Gabriela Firea: Victor Ponta îi pedepsește pe bucureșteni că nu prea l-au votat la prezidenţiale?

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a replicat duminică seara fostului premier Victor Ponta, căruia i-a amintit că în campania electorală nu a susţinut-o, dorindu-şi probabil pe altcinceva candidat.

”Realitatea este că dacă domnul Ponta ar (mai) fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici primar general. Nu mi-a dat niciun sprijin în campania electorală, nu a spus public sau personal nicio vorbă de încurajare, şi-a dorit probabil pe altcineva candidat, dintre cei consideraţi mai apropiaţi. De aceea, nu mă miră reacţia de azi faţă de mine. Mă surprinde poziţionarea domnului Ponta faţă de bucureşteni. Îi pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la prezidenţiale?”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Primarul susţine că a solicitat sprijin reprezentanţilor guvernamentali, însă unii dintre ei ignoră problemele Bucureştiului, pentru că „nu reprezintă pentru ei o prioritate”. „A tăcea acum, doar pentru a nu supăra pe cineva, înseamnă a-i trăda pe românii din Bucureşti şi, prin extensie, pe românii din toată ţara. Ce scuză vom avea când, după patru ani de mandat, vom lăsa în urma noastră doar realizări minore şi nicio problemă majoră rezolvată? Pe cine vom da vina? Pe greaua moştenire? Pe neînţelegerile cu Guvernul? Pe legislaţie?”, a subliniat primarul, adăugând că preferă să spună adevărul şi să schimbe modul de lucru şi relaţia dintre Guvern şi autorităţile locale „chiar cu riscul de a-i supăra pe unii colegi care n-au nicio responsabilitate”.

De asemenea, Gabriela Firea aminteşte solicitările făcute către Guvern, precum trecea în subordinea Primăriei Capitalei a Metrorex, a Autorităţii Metropolitane pentru Transport şi a centurii rutiere a Capitalei, „pentru a realiza un grafic de lucrări cu termene mai strânse şi obiective mai exigente”, precum şi transferul la PMB a unităţilor militare dezafectate pentru a construi parcări şi cămine pentru studenţi şi persoane vârstnice, transferul liniilor ferate dezafectate, pentru a fi realizate străzi fără să fie necesare exproprieri, parcări sau parcuri, gările şi cantoanele putând deveni spaţii publice sau grădiniţe, precum şi transferul ”salbei” de lacuri din Bucureşti şi din împrejurimi pentru ca Primăria Capitalei să poată investi în circuite turistice. Pe lista de solicitări se regăseşte şi fuziunea dintre RADET şi ELCEN. Primarul Capitalei spune că Victor Ponta a ratat posibilitatea de a lămuri problema celor două entităţi creată din cauza intereselor economice.

„Interese economice care sunt şi acum, dinăuntrul şi dinafara ţării, despre care am vorbit în emisiunea care l-a deranjat pe domnul Victor Ponta. Interese oculte despre care ar fi trebuit să aibă, măcar tangenţial, anumite informaţii, ca fost prim-ministru”, susţine Gabriela Firea.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.