Gabriela Firea l-a demis pe managerul de la Circul Globus, după incendiul în care au murit 11 animale

miting Diaspora 10 august

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat vineri că l-a demis pe managerul de la Circul Globus, Victor Coman, în urma incendiului de joi, în care au murit 11 animale.

Coman declara joi pentru News.ro că în grajdurile instituţiei din şoseaua Petricani se aflau adăpostite animalele pensionate ale circului, iar printre cele care au murit în incendiu se aflau şi câteva din proprietatea unei dresoare din Ucraina.

În plus, el a afirmat că îngrijitorii au încercat să stingă singuri incendiul şi să scoată animalele de acolo, că în clădire nu erau depozitate furaje şi că, deocamdată, nu se cunoaşte cauza izbucnirii incendiului. ”În şoseaua Petricani erau adăpostite animalele pensionate ale circului. Anul trecut, de acolo, am dus doi lei, trei tigri şi o cămilă albă la Grădina Zoologică din Braşov şi urmează să le găsim şi celorlalte astfel de locuri”, a declarat Coman.

Managerul de la Circul Globus a mai spus că nu ştie de ce doi dintre tigri nu au ieşit din cuşcă. ”Nu ştim exact ce s-a întâmplat. Eu acum am venit de acolo. Administratorul nostru mă va suna imediat, pentru a-mi da mai multe detalii. Ştiu că au murit doi tigri, care nu ştiu de ce nu au ieşit în curtea lor, cum au făcut ceilalţi trei. Mai erau acolo câteva pisici şi porcuşori vietnamezi, care aparţineau unei dresoare ucrainene”, a mai afirmat el.

Întrebat dacă există autorizaţii pentru această clădire, managerul circului a spus că imobilele respective sunt gestionate de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement: ”Clădirile sunt preexistente. Vă daţi seama că există autorizaţii. Sunt clădirile Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement. Noi doar am reparat acoperişul anul trecut”.

Întrebat despre faptul că pompierii au reclamat că nu au putut intra în spaţiul în care se aflau animalele doarece acestea erau foarte agitate, iar medicul veterinar a ajuns la faţa locului după aproximativ două ore pentru a tranchiliza animalele, pentru a le muta, managerul de la Circul Globus a spus că el a fost primul anunţat de către îngrijitorii menajeriei, care mai întâi au încercat singuri să scoată animalele de acolo.

Incendiul la grajdurile în care se aflau animale de la Circul Globus a izbucnit în jurul orei 5,00 şi a cuprins o clădire de pe Şoseaua Petricani din Capitală, pe o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi. Incendiul a cuprins pereţii clădirii în care se află grajdurile cu animale ale Circului Globus şi o parte din acoperiş. De asemenea, flăcările au cuprins şi o clădire administrativă.

Unsprezece animale, între care doi tigri, au murit în urma incendiului, pompierii reuşind să salveze alte peste 20 de animale, între care tigri, cămile şi ponei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.