Fostul rector al Academiei de Poliție rămâne fără titlul de doctor

Fostul rector al Academiei de Poliție rămâne fără titlul de doctor

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis cu unanimitate de voturi să-i retragă titlul de doctor lui Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliție, după ce a constatat că teza acestuia este plagiată. Verdictul poate fi contestat de către Adrian Iacob în 10 zile de la comunicarea și publicarea deciziei.

În urma acestei decizii, fostul rector al Academiei de Poliție a fost exclus și din CNATDCU, unde a fost până în mai 2019 vicepreședinte al Comisiei de Științe Militare.

Iacob a demisionat din funcția de rector al Academiei de Poliție pe 24 mai, după ce a fost pus sub acuzare de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru amenințările cu moartea la adresa jurnalistei Emilia Șercan, care verifica teza de doctorat.

 Fostul șef al Academiei de Poliție, trimis în judecată

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul rector al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi pe fostul prorector al unităţii de învăţământ Petrică Mihail Marcoci. Cei doi sunt acuzați că l-au încurajat pe un coleg să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan, pentru a o constrânge, astfel, să înceteze investigațiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei.

„Iacob Adrian și Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relația de subordonare funcțională, diferența de vârstă și de grad profesional, precum și de recunoștința acestuia pentru că după absolvire fusese menținut în cadrul academiei, să achiziționeze mai multe aparate de telefon second hand și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de amenințare persoanei vătămate.

Concomitent, cei doi instigatori i-au promis polițistului care a trimis efectiv mesajele de amenințare că îi vor asigura protecția pentru a nu fi tras la răspundere penală și i-au adresat încurajări pentru a-i întări rezoluția infracțională pe parcursul săvârșirii faptelor.
Solicitări similare au fost transmise de inculpați unui alt ofițer debutant din cadrul academiei, care însă nu le-a dat curs. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada menționată, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea Academiei de Poliție, care ar fi putut avea consecințe semnificative asupra carierei și reputației celor doi inculpați.

După trimiterea mesajelor de amenințare, inculpații au avut mai multe convorbiri cu autorul faptei, folosind aplicații telefonice criptate sau prin intermediari, prilej cu care i-au cerut să șteargă toate schimburile anterioare de mesaje, i-au indicat ce să declare organelor de urmărire penală și l-au asigurat că va primi o pedeapsă ușoară, precum și că va fi menținut în cadrul academiei chiar în situația unei condamnări”, arată comunicatul DNA.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.