Fostul primar Adriean Videanu a dat cu subsemnatul la Poliţie

Videanu pune borduri

PoliţieFostul primar general al Bucureştilor Adriean Videanu a fost marţi dimineaţă la Secţia 12 Poliţie, unde trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână, potrivit obligaţiilor stabilite în cadrul măsurii controlului judiciar, dispusă în cazul său în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP.

Adriean Videanu a ajuns la Secţia 12 Poliţie mai devreme decât ora stabilită săptămâna trecută, cu poliţiştii supraveghetori. Conform programului stabilit în cadrul măsurii controlului judiciar, Videanu trebuie să se prezinte la Secţia 12 Poliţie în zilele de marţi şi joi, la ora 09.00.

Videanu a fost eliberat din arest pe 6 februarie, după ce instanţa supremă a dispus cercetarea fostului sub control judiciar, în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP, în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Fostul ministru al Economiei a stat în arest preventiv din 31 ianuarie până în 6 februarie.

În acelaşi dosar sunt arestaţi preventiv fosta şefă a DIICOT Alina Bica, consilierul acesteia Florentin Mihăilescu, Dorin şi Alin Cocoş. Pe durata controlului judiciar, respectiv din 6 februarie până la 6 aprilie inclusiv, Adriean Videanu are interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi să se apropie sau să comunice cu Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş şi Ionuţ Mihăilescu, precum şi cu martorul Mihai Cristian Atănăsoaei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.