USB voturi visează! De râsul sondajelor: Gabriela Firea – 30%, Nicuşor Dan – 20%, Ludovic Orban – 15%

USB
Nicușor Dan a trecut la categoria „gogonate”

Candidatul Uniunii Salvaţi Bucureştiul la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, susţine, și vrea să-l și credem, că, potrivit unor sondaje ale USB, s-ar afla pe locul al doilea, după Gabriela Firea (PSD) şi înaintea lui Ludovic Orban (PNL) în intenţiile de vot ale bucureştenilor.

„Avem nişte sondaje, doamna Firea este undeva la 30, eu sunt undeva la 20, domnul Orban este undeva la 15. Cam creştem. Sper să avem suficient de mult timp, ca să convingem bucureştenii că aceasta este soluţia care o rupe cu fosta administraţie, care ne-a înnebunit pe toţi”, a declarat la RFI Nicuşor Dan.

Candidatul USB la Primărie a exclus o alianţă cu vreun partid mare: „E foarte puţin probabil ca în situaţia în care nu câştigăm Primăria să facem o alianţă cu vreunul din cele două partide, pentru că ne aşteptăm ca complicitatea între cele două partide să continue, aşa cum ea se manifestă în ziua de azi în cele şapte primării. Avem voturi în Consiliu în care cele două partide mari votează împreună, nu există nici o opoziţie pe care unul s-o facă altuia. Probabil că vom fi în minoritate în Consiliu şi atunci o să ne asumăm acest rol de Opoziţie”.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.