Falși pensionari din unele județe, printre care și Dâmbovița, au dat o țeapă uriașă statului folosind credite false. La cât se ridică prejudiciul

Sediul IGPR
Sediul IGPR

11 persoane au reușit să înșele bugetul statului cu peste 2, 3 milioane de lei. Pentru a realiza acest lucru, ele s-au dat drept pensionari și s-au constituit într-un grup infracțional organizat.

Persoanele au încercat să ia astfel credite cu acte false.

Percheziții la cei care au vrut să înșele statul 

Polițiștii și procurorii DIICOT au făcut un număr de 32 de descinderi la locuințele mai multor persoane suspecte de fraudă. Ele locuiau în București și din județele Ilfov, Călărași, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

Cum acționa gruparea infracțională

 Potrivit cercetărilor, a reieșit că din anul 2016 și până la ora actuală, cele 11 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat. Astfel, ei au facilitat obținerea ilegală de credite de către persoane fizice. Modalitatea folosită a fost folosirea unor venituri din pensie falsificate.

Grupul infracțional s-ar fi ocupat și de recrutarea și determinarea mai multor indivizi din medii defavorizate, care aveau situații materiale grele să înșele funcționari ai mai multor instituții de credit.

Pentru ce sunt suspectați

Persoanele sunt suspectate că ar fi folosit înscrisuri falsificate, respectiv taloane de pensii și decizii de pensionare. Scopul era acela de a obține pentru sine sau pentru altcineva, un folos patrimonial injust, în urma solicitării unor credite și finanțări.

Prejudiciul adus statului, imens

La această infracțiune au luat parte și alte persoane. Ele ar fi obținut produse de creditare. În acest scop, au folosit documentele false puse la dispoziție de membrii grupării, conform IGPR.

Prejudiciul cauzat de activitatea infracțională este de 2.335.000 de lei. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri, bani și medii de stocare. De asemenea, 30 de persoane au fost duse la sediul DIICOT, în vederea continuării cercetărilor, potrivit digi24.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.