Dispozitiv electric pentru transportul pe scări al copiilor cu dizabilități la o școală din Galați

Copiii cu dizabilități locomotorii de la un liceu tehnologic din orașul Galați pot urca scările instituției cu ajutorul unui dispozitiv electric. Asta în urma unei investiții a Consiliului Județean. Platforma permite transportul copiilor de la parter până la primul etaj al școlii.

O investiție asemănătoare va fi realizată la cea mai mare bibliotecă publică din județul Galați. Biblioteca V.A Urechia va fi dotată cu o platformă de tip lift pentru persoanele cu dizabilități locomotorii care frecventează instituția.

„Este un scaun special conceput pentru transportul pe scări, iar în acest moment este folosit de opt elevi de la Liceul Tehnologic Simion Mehedinţi cu probleme locomotorii. De asemenea, pentru a facilita accesul la Biblioteca V. A. Urechia, am achiziţionat o platformă tip lift pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii care folosesc sau nu cărucior. Desi valoarea celor două investiţii nu este foarte mare, ştiu sigur că cele două dispozitive sunt foarte importante şi extrem de utile pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Echipamentul montat la Liceul Tehnologic “Simion Mehedinţi” a costat 54.000 de lei, iar platforma tip lift 73.661 de lei.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.