Deputatul Ciprian Titi-Stoica va fi exclus din AUR: „Are o problemă cu alcoolul, e un păcat”

Liderul AUR, George Simion, a anunţat că deputatul Ciprian Titi Stoica va fi exclus din partid, după ce a sunat în timpul nopţii mai mulţi colegi parlamentari cărora le-a adresat injurii și amenințări.

„Omul ăsta are o problemă cu alcoolul, e un păcat. Ştiam de problema lui, a recidivat. Mulţi români suferă de această patimă. Nu face cinste nici partidului nostru, nici Parlamentului României, cum nici cei de la PSD şi PNL nu fac cinste Parlamentului României. Da, o să-l excludem din rândurile noastre pe domnul deputat Ciprian Titi Stoica. Trebuie să fim intransigenţi, dacă vrem să curăţăm Parlamentul acela şi noi alegem de fiecare dată să dăm un exemplu”, a declarat George Simion, la România TV.

Deputatul Ciprian Titi Stoica a precizat că nu îşi aminteşte să îşi fi sunat colegii în timpul nopţii să-i înjure și să-i amenințe.

”Nu există. Sunt sigur că nu există pentru că eu nici nu am numărul respectivului în telefon. Este colegul de la Suceava, dar eu nu ştiu, nu am numărul lui de telefon. Dacă l-am deranjat cu ceva, îmi cer scuze. Am avut un schimb mai aprins de replici ieri în plenul Parlamentului. Eu nu îmi amintesc să îl fi sunat. Ce ştiu este că ieri am avut un schimb mai aprigi de replici cu el şi mi-am cerut scuze că aşa e normal. Eu nu am numărul nici al lui Ciolacu, nici al colegului de la Suceava. Până astăzi nu am avut numărul lui”, a declarat Ciprian Titi Stoica, la Antena 3.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.