Dealul Filaret, zonă încărcată de istorie. La pas prin Sectorul 5 (I)

sectorul 5

Parcul Carol I, Biserica Cuțitul de Argint, primul muzeu tehnic din România, fântâna Cantacuzino sau singura stradă în trepte din București sunt doar câteva dintre atracțiile cartierului Filaret, din Sectorul 5 al Capitalei.

Străduțele cartierului, care poartă numele Mitropolitului Ungrovlahiei la sfârşitul secolului al XVIII-lea, sunt pline de istorie.

Parcul Carol I a celebrat 25 de ani de la proclamarea Regatului României

Parcul Carol I este o adeăvărată oază de linişte şi verdeaţă în mijlocul Capitalei, realizată iniţial de peisagistul francez Eduard Redont.

Suprafața parcului situat pe Dealul Filaretului, acoperit altădată de vii, este de 45 de hectare. A fost inaugurat în anul 1906 cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I și 25 de ani de la proclamarea Regatului României. Atunci a fost organizată o expoziție jubiliară în care a fost prezentat și Parcul Libertății, cum mai este cunoscut Parcul Carol I.

Pentru amenajarea sa au fost plantați peste 4 mii de arbori mari, aproape 6 mii de arbori coniferi, peste 48 de mii de arbuști și numeroase plante și flori. De amenajare s-au ocupat grădinarii horticultori Samuel și Louis Leyraz.

Fântâna Cantacuzino, monument în stil neoclasic

În Parcul Carol I se află un alt monument care merită o atenție deosebită. Este vorba de Fântâna Cantacuzino, realizată în 1870, într-o concepţie neoclasică, la dispoziția lui George Gr. Cantacuzino, edilul Bucureștiului de la acea vreme.

Fântâna, construită pe blocuri masive de piatră care imită stâncile, are aspectul unui paralelipiped în două registre. Faţada este încadrată de basoreliefuri, având stâlpi şi piloni de susţinere. Fiecare pilon este acoperit cu plăci de ceramică şi prezintă steme în relief, care ilustrează imaginile unor cavaleri medievali.

Biserica Schimbarea la Faţă – Bărbătescu Nou

De numele Regelui Carol I este legată şi construcţia în stil moldovenesc a Bisericii Schimbarea la Faţă – Bărbătescu Nou, aflată pe strada Cuţitul de Argint.

Prin ridicarea Bisericii „Schimbarea la Față”, Regele Carol I a arătat recunoștință față de istorie și făuritorii ei.

Arhitecții au luat drept model Biserica „Sfântul Nicolae”- Domnesc din Iași, ctitorită în perioada 1491-1492 de către Ștefan cel Mare. Aici s-au desfășurat, secole de-a rândul, ceremoniile de ungere a domnitorilor Moldovei, de la Despot Vodă la Alexandru Ioan Cuza.

Mausoleu dedicat „eroilor” luptei pentru socialism

Cel mai tânăr monument din Parcul Carol a fost construit în perioada anilor 1959-1963, după planurile arhitectului Ovidiu Maitek. Aflat lângă Mormântul Ostașului Necunoscut, împreună cu care constituie Memorialul Eroilor Neamului, Mausoleul a fost conceput ca o necropolă.
Mausoleul a fost inaugurat la 30 decembrie 1963, pe amplasamentul, infrastructura și după planurile Memorialului început în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, cum se numea monumentul la inaugurare, care are o înălţime de 48 metri, a fost construit în cinstea militanților revoluționari socialiști.

Impozantul monument are o bază circulară de mari dimensiuni placată cu granit negru, deasupra căreia sunt amplasate mai multe arcade placate cu granit roşu, adus din Suedia.

Interiorul a fost și el placat tot cu granit roşu de Suedia, iar bolta interioară este ornată cu mozaic placat cu aur, adus din Italia.

Misiunea Centrului Cultural și de Tineret Sector 5

Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 susține proiecte, manifestări și activități culturale locale ale comunității, fiind un catalizator cultural comunitar – permițând formarea și consolidarea unei identități culturale locale.

Centrul Cultural și de Tineret Sector 5 susține accesul liber și oportunitățile egale la cultură, sport și educație continuă, oferind condițiile necesare însușirii valorilor, exprimării artistice libere și participării la manifestări și programe culturale, de dezvoltare, creative și educaționale, crescând gradul de acces și participarea cetățenilor la viața culturală.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.