Primarul sectorului 5 Daniel Florea, plângeri penale privind falsificarea semnăturilor

Sursa Foto; Daniel Florea, Facebook
Sursa Foto; Daniel Florea, Facebook

Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a anunţat luni seară că a formulat plângeri penale împotriva celor pe care îi acuză că au falsificat o serie de documente şi filmări, precum şi împotriva celor care folosesc aceste probe false pentru a obţine avantaje electorale.

De asemenea, Daniel Florea susţine că PNL şi USR-PLUS s-au transformat în „apărătorii lui Piedone şi trompete ale finului lui Vanghelie”.

„O serie de ticaloşi şi infractori, deghizaţi în politicieni, falsifică şi distribuie în spaţiul public o serie de falsuri, conştienţi că nu au nicio şansă să ne învingă la urne. Din acest motiv, am formulat plângere penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevazută şi pedepsita de Codul Penal, tuturor celor care au fabricat documente şi filmări mincinoase”, a transmis primarul PSD al Sectorului 5.

Potrivit acestuia, producerea de probe nereale este pedepsită, prin Codul Penal, cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

„Pentru cei care ştiind că aceste „probe” sunt false, pentru că este evident că sunt false, distribuie, propagă şi susţin în public acele minciuni, îi anunţ ca am formulat plângere penală pentru favorizarea infractorului.

Din probele pe care le-am depus la plângerea penală reiese clar că unele dintre persoanele vizate cunoşteau faptul că filmările şi documentele distribuite sunt false. Acestor persoane le formulăm plângere penală pentru complicitate”, a mai menţionat edilul Sectorului 5.

CITEȘTE ȘI: Primarul Daniel Florea: A început cea mai amplă operațiune de dezinfecție

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.