Cum se simte acum pacientul numărul 1 al României infectat cu coronavirus

FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com
FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com

Au trecut exact 9 luni de la primul caz de infectare cu SARS-CoV-2 pe teritoriul României. Un tânăr din Gorj a fost pacientul numărul 1, internat într-un spital adaptat acestei patologii.

Tânărul, asimptomatic, s-a vindecat fără probleme,. Dar în acest moment peste 13 mii de oameni sunt internaţi. Iar dintre aceștia, 1.226 sunt, din păcate, în stare gravă, la terapie intensiva.

Primul român confirmat cu noul coronavirus este din județul Gorj

Primul român confirmat cu noul coronavirus este din județul Gorj. Un tânăr de 25 de ani, contact direct al unui cetățean italian care a vizitat România în perioada 18-22 februarie. Care ulterior a fost testat pozitiv.

După trei zile de spitalizare, pacientul nr. 1 s-a vindecat și a fost externat. Iar acum muncește în afara țării.

„Foarte bine e. Foarte bine. Nu are nicio problemă”, confirmă bunica tânărului.

„Și noi suntem bine, noi suntem bunicii. Suntem foarte bine. N-a avut nicio problemă nici de când s-a dus, că la două zile i-a și dat drumul acasă”, rememorează femeia.

Cazul tânărului de 25 de ani nu a fost însă singurul din comuna Prigoria. Un alt localnic care a fost infectat spune că a trecut prin clipe foarte grele.

  • Deci pentru mine, eu am trecut prin el și este, cine nu vrea să creadă, treaba lor! spune bărbatul.
  • Ați fost la spital?
  • Da, eu am fost la spital internat.
  • Cât timp ați stat internat?
  • Păi am stat vreo 8 zile.
  • Și a fost greu.
  • Foarte greu. Foarte greu.

Bătrânii din sat sunt speriați.

Bătrânii din sat sunt speriați. Nici în cele mai mari coşmaruri nu s-ar fi gândit că vor ajunge să trăiască astfel de vremuri, potrivit digi24.ro.

  • Am 76 de ani, n-am gândit că ajungem la așa ceva. Nu am gândit, mărturisește unul dintre ei.
  • E greu.
  • E greu, dar ce să facem, puterea e a lui Dumnezeu, nu a noastră.
  • E mai rău, cum să fie? Dacă s-au înmulțit cazurile de boală ce să facem? Asta e! spune un alt cetățean al comunei.
  • Văd că vă protejați, purtați mască de protecție.
  • Fără discuție!

Ca peste tot, sunt însă și localnici care tot nu cred că există acest virus, iar masca de protecție o poartă de frica amenzilor.

  • Eu nu prea îmi vine a crede că o dată unii zic așa, unii așa. Toată treaba pleacă de sus, de la ăi mari, spune unul dintre ei, cu masca atârnându-i sub nas.
  • Eu nu mă sperii de chestii din astea, înțelegeți dvs? Nu! dă asigurări un al bărbat.

Rata de incidență în comuna Prigoria este de 0,70 la mia de locuitori.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.