CSM a albit-o pe judecătoarea lui Pascu: Rămâne în proces!

Judecătoarea Ancuța Popoviciu, de la Judecătoria Mangalia, propusă pentru suspendare de Inspecția Judiciară, rămâne în funcție, a decis Consiliul Superior al Magistraturii.

CITEŞTE ŞI: Echipamente performante donate pentru Secția Nou-Născuți a Spitalului Județean din Târgoviște

„Respinge propunerea formulată de Inspecția Judiciară privind suspendarea din funcție a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, a fost decizia CSM după ședința de miercuri, 24 aprilie, în care magistratul a venit să se apere.

Ancuța Popoviciu a fost propusă pentru suspendarea din funcție după ce inspectorii CSM au stabilit că nu s-a pregătit temeinic pentru procesul în care Vlad Pascu este acuzat că i-a omorât pe cei doi tineri în stațiunea 2 MAI, după ce i-a lovit cu mașina. Magistratul a devenit celebru chiar de la prima ședință de judecată, când l-a strigat în sală, să vină cu actul de identitate, pe Sebi, băiatul mort în accidentul provocat de Pascu.

Ce spun judecătorii

„Cu referire la primul caz ce permite măsura suspendării, Secţia a reţinut că exercitarea în continuare a funcției de către doamna judecător Popoviciu Ioana Ancuța nu este de natură a afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurii disciplinare faţă de aceasta.

Astfel, aspectele prezentate în spaţiul public au vizat critici aduse modalității în care doamna judecător a desfășurat cercetarea judecătorească într-un dosar penal, pentru care există alte remedii procesuale. De asemenea, aspectele privind încălcarea normelor de procedură penală pot fi invocate și prin formularea căilor legale de atac şi pot prezenta relevanţă pentru stabilirea vinovăţiei judecătorului în situaţia exercitării unei acțiuni disciplinare.

Respingerea propunerii de suspendare nu afectează derularea în continuare a procedurii disciplinare faţă de judecătorul vizat, fiind în competenţa Inspecţiei Judiciare prerogativa legală de a exercita acţiunea disciplinară dacă apreciază întrunite condiţiile legale”, se arată în comunicatul CSM.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.