Controale în toată țara după asasinatul în stil mafiot din Arad

FOTO: Aradon.ro
FOTO: Aradon.ro

Ministrul Internelor, Lucian Bode, a dispus controale la nivel național după asasinatul în stil mafiot de la Arad.

Sunt vizate toate companiile care vând substanțe de tip explozibil sau compuși similari. Poliția vrea să vadă dacă companiile cu astfel de activități respectă obligațiile legale.

„Așa cum după tragedia din Onești am verificat peste 500.000 de plângeri care nu aveau caracter penal, dar conțineau amenințări, așa am făcut și aici, am dispus verificări la nivel național în ceea ce privește aceastp piața. Ancheta de la Arad este coordonată de Parchetul General. Noi, MAI, suntem implicați în a sprijini Parchetul General ca autorii să fie reținuți”, a declarat Bode.

S-a finalizat necropsia

Raportul necropsiei arată că omul de afaceri în vârstă de 66 de ani a decedat din cauza exploziei, la câteva secunde după explozie.

Au fost astfel excluse alte ipoteze luate în calcul de anchetatori privind cauza morții lui Ioan Crișan.

Anchetatorii continuă audierile în acest caz. Au fost chemați prieteni, rude, actuali și foști angajați și parteneri de afaceri, în încercarea de a afla informații care să ducă la motivul asasinatului.

CITEȘTE ȘI: Criminalist, dezvăluire BOMBĂ după asasinatul din Arad: Afacerea cu pește a bărbatului ucis ar putea fi doar un paravan pentru alte business-uri ilegale!

Omul de afaceri Ioan Crișan a murit sâmbătă, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad.

Procurorii de la Parchetul General au anunțat că investighează cazul sub suspiciunea de omor calificat cu premeditare.

Traseul omului de afaceri

Anchetatorii au refăcut și traseul omului de afaceri din ultimele ore de dinaintea producerii exploziei.

Ioan Crișan a ajuns vineri seara acasă, în jurul orei 21:00, într-un cartier din Arad unde locuiește alături de soție. Mașina a rămas parcată pe locul de parcare pe care omul de afaceri îl folosea în mod curent toată noaptea.

A doua zi a plecat de dimineață de acasă, în jurul orei 6:30. La ora 6:45 a parcat în locul unde a avut loc deflagrația.

A lipsit din mașină timp de 10 minute, a fost la un bar din zonă unde mergea în mod curent dimineața pentru a bea cafeaua și s-a urcat din nou la volan în jurul orei 6:55. După câteva zeci de secunde, mașina a sărit în aer.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.