Cîţu începe negocierile cu partidele: Nu discutăm cu AUR!

Premierul Florin Citu, Facebook
Premierul Florin Citu, Facebook

Premierul Florin Cîţu cere partidelor să înceapă discuţiile pentru formarea Guvernului.

„Votul de azi al Parlamentului a arătat că majoritatea parlamentară care a demis un guvern n-a reușit să și construiască unul. Majoritatea din 5 octombrie a avut ocazia să demonstreze că are o soluție pentru țară, dar ea a demonstrat că n-are niciuna.

CITEŞTE ŞI: Cîţu se pregăteşte să-i ia locul lui Cioloş: Doar eu pot gestiona!

Țara se află într-o situație pandemică foarte grea, cu un număr record de noi infecții și de decese. O astfel de situație reclamă responsabilitate și compromisuri pentru rezolvarea crizei politice.

Guvern în jurul PNL

România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar soluția este un nou guvern format în jurul Partidului Național Liberal. Asigurăm deja guvernarea interimară a țării, împreună cu partenerii de la UDMR, iar trecerea spre un guvern cu puteri depline, având în continuare PNL ca forță principală, se poate face foarte rapid și fără nicio perioadă de adaptare.

PNL își asumă deschiderea discuțiilor cu forțele politice parlamentare, cu excepția AUR, în vederea creării rapide a unei majorități și a unui guvern. Vom acționa cu maturitate și cu responsabilitate, fără vanități și fără orgolii, ținând cont de configurația politică a Parlamentului și căutând în mod insistent soluția care să scoată România din criză”, a spus Florin Cîțu.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.