Certificatul verde dă o lovitură grea turismului românesc. Hotelierii se plâng că foarte mulți turiști își anulează vacanțele la munte

Munte. sursa pexels-photo-2387876
Munte. sursa pexels-photo-2387876

Din cauza noilor restricții foarte mulți români își anulează rezervările făcute pentru a petrece o vacanță la munte. Hotelierii afirmă că din acest motiv turismul din România va fi foarte afectat.

Restricțiile sunt aplicate de luni, de la ora 0:00. Din această cauza multe persoane au anulat rezervările făcute pentru o vacanță la munte. Un astfel de exemplu este stațiunea Predeal, unde unii hotelieri spun că un procent foarte mare de turiști au renunțat la vacanțe. Și în Maramureș este aceeași problemă, potrivit digi24.ro. Mulți dintre turiști au anulat rezervările făcute în ultima perioadă tot din cauza noilor restricții.

Avertismentul hotelierilor

Proprietarii de pensiuni și hoteluri afirmă că vor fi obligați să trimită personalul în șomaj. Hotelierii estimează că vor avea pierderi mari la cazare și la partea de servire pentru că restaurantele vor fi ocupate la jumătate din capacitate.

Impunerea noilor măsuri împotriva COVID a avut drept cauză numărul record de infectări înregistrat în valul patru al pandemiei, care a creat mari probleme sistemului medical. Restricțiile sunt valabile minim 30 de zile.

Doar persoanele care prezintă certificatul verde sau cele care au trecut prin boală se pot caza în hoteluri și pensiuni, potrivit noilor măsuri.

Certificatul verde este un document care atestă faptul că o persoană a trecut prin boală în ultimele 180 de zile sau că s-a vaccinat. Certificatul verde atestă existența unui test COVID negativ realizat de o instituție autorizată. Codul QR al certificatului poate fi scanat, permițând accesul în instituțiile, locațiile sau la manifestările unde acest lucru este obligatoriu. Certificatul poate fi descărcat de la adresa: certificat-covid.gov.ro.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.