Ce va face Ciucă după rotativă

Nicolae Ciucă a precizat că analizează mai multe opţiuni, după ce nu va mai fi premier.

CITEŞTE ŞI: A greșit și Comisia Europeană o dată în favoarea românilor, dar au rezolvat alde Ciucă… Onoare muncii!

Preşedintele PNL nu a exclus varianta să ocupe funcţia de vicepremier în noul Guvern, însă a adăugat că analizează cel puţin trei opţiuni, după încheierea mandatului.

„Sunt mai multe opţiuni pe care le analizez şi, în funcţie de finalul mandatului, voi lua o decizie. Sunt cel puţin trei opţiuni. Poate fi şi aceasta o opţiune”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat, joi într-o conferinţă de presă, după întâlnirea cu membrii PNL Gorj, dacă ar fi vicepremier în Guvernul condus de Marcel Ciolacu, după rotativa guvernamentală.

Rotativa se va desfăşura în linişte

Liderul liberalilor afirmase, la întrevederea cu membrii PNL Gorj, că rotativa se va desfăşura „în linişte şi aşezat”.

„Nu există altă formulă politică pentru că, deşi vorbim de politică, are şi oleacă de aritmetică la bază, aritmetica parlamentară, care este dată de suma voturilor. Acum când vorbim, realitatea ne confirmă că nu există altă formulă politică şi tot realitatea bazată pe nevoia de stabilitate ne obligă în continuare să dăm dovadă de responsabilitate şi să finalizăm, într-un parteneriat politic, aşa cum l-am angajat atunci când am promis constituirea coaliţiei şi asigurarea funcţionării ei. Ca atare, rotativa guvernamentală se va produce la sfârşitul lunii mai. Încă mai analizăm şi, în funcţie de cum se va întâmpla, facem în aşa fel încât toată această rocadă să se producă în linişte şi aşezat. Sper ca electoratul să înţeleagă că în sfârşit avem o clasă politică pe care nu o interesează altceva decât stabilitatea ţării şi acea punere în aplicare a măsurilor despre care vorbim şi pe care le predicăm de fiecare dată când venim în faţa electoratului”, a explicat Ciucă.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.