Ce avere are Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că a luat şpagă 800.000 de euro: Câte o maşină pentru fiecare casă şi peste 600.000 de euro cash!

Călin Popescu Tăriceanu, proaspăt urmărit penal pentru o şpagă de 800.000 de euro, are câte o maşină pentru fiecare dintre cele şase locuinţe pe care le deţine. În colecţia acestuia se regăseşte şi un Porsche fabricat în 1990, o motocicletă Triumph, dar şi ceasuri şi bijuterii evaluate la 60.000 de euro. Cât despre conturile bancare, şeful Senatului deţine aproape 620.000 de euro.

Tăriceanu deţine două terenuri, ambele în Snagov, precum şi cinci apartamente (dintre care trei din donaţii) şi o casă de vacanţă în Bucureşti, Snagov sau Constanţa.

Printre cele şase autoturisme se regăseşte şi un Porsche fabricat în 1990 dar şi o motocicletă Triumph.

620.000 de euro în conturi

Tăriceanu mai deţine bijuterii şi ceasuri „aparţinând soţiei” în valoare de 60.000 de euro şi 15 conturi bancare care însumează aproape 620.000 de euro.

Acesta mai deţine acţiuni la mai multe societăţi precum Banca Transilvania, BRD sau Transgaz şi are de recuperat împrumuturi totale de peste 40.000 de euro. La capitolul venituri, acesta a beneficiat de salariul de preşedinte al Senatului care i-a adus anual peste 150.000 de lei (30.000 de euro): 13.000 de lei pe lună (2.700 de euro). La acestea se mai adaugă venituri din dividente care i-au adus în conturile lui Tăriceanu nu mai puţin de 220.000 de euro, precum şi vânzări de acţiuni de 51.000 de euro.

Procurorii DNA au decis să pună sub sechetru mai multe bunuri deţinute de fostul candidat la Preşedinţie.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.