Băsescu vrea să scape de Petrov! A mers direct la instanţă!

Fostul președinte Traian Băsescu cere revizuirea sentinței de colaborator al fostei Securități.

CITEŞTE ŞI: Băsescu vrea înapoi indemnizaţia de fost preşedinte: A deschis proces!

Curtea de Apel București a programat primul termen în octombrie.

ICCJ a stabilit, pe 23 martie, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, decizia fiind definitivă.

În urma acestei decizii, Băsescu şi-a pierdut beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte.

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă.

Decizie motivată în 9 luni

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs.

Secţia de contencios de la instanţa supremă a dispus ca procesul să înceapă abia la 5 noiembrie 2021, la aproape un an şi jumătate după ce a primit dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de către CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

A turnat în 1975

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, arăta CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

Cetățeanul TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.